În înțelesul acesta însă poet al țăranului roman e încă mai vârtos Vasile Alecsandri, care a adunat și publicat o colecțiune de poezii poporale, pe care le-a luat drept modele în ceea ce privește formele poetice, și a scris și câteva doine de toată frumusețea.
Poet al țăranului roman e și Mihail Eminescu, care a scris doine atât de potrivite cu felul de a simți al poporului român, încât au devenit populare și trec din gură-n gură.
Poeți ai țăranului român sunt mai mult ori mai puțin toți cei ce și-au luat inspirațiunea din simțământul comun al românilor, între care mai ales Octavian Goga.
Gheorghe Coșbuc a mai fost însă și altceva: măiestru într-ale artei poetice.
Citind poeziile lui Vasile Alecsandri, suntem încântați și numai de tot rar ne dăm seama despre neajunsurile lor în ceea ce privește formele. Dacă le facem însă cu toată luarea aminte analiza, mereu ne-mpedecăm de licențe poetice mai mult ori mai puțin supărătoare.
Pentru ca să iasă ritmul ori să se potrivească rima, ici un arhaism e pus alăturea cu un neologism, de care n-avem nevoie, colo e o vorba neobicinuit întrebuințată, alta rău conjugată ori declinată, iar alta așezată prin o inversiune nemotivată. Cu toate aceste, destul de adeseori versul șchioapătă și rima e fie comună, fie săracă, fie siluită. Rămânem deci cuprinși de simțământul că poetul e, ce-i drept, îndrăgit de muze, dar poate că tocmai de aceea nu se socotește nevoit a-și da silința să-și desăvârșească formele prin corecturi. Îi sunt și așa frumoase poeziile, deși drept modele numai puține dintre ele pot să fie luate.
Eminescu avea obiceiul de a zice că nu e nimeni obligat să scrie poezii și de aceea nu i se iartă nimănuia păcatul de a fi scris poezii proaste. El cântarea deci fiecare vorbă pusă pe hârtie, își păstra timp îndelungat poeziile în sertar, le recitea mereu și făcea corecturi peste corecturi. Are cu toate acestea și poezii care nu pot fi luate drept modele, căci au fost publicate fără că el să fi ajuns a le desăvârși forma prin corecturi.
La Coșbuc desăvârșirea formei e covârșitoare, și dacă unul ori altul îl va socoti ca poet mai prejos de V. Alecsandri ori M. Eminescu, nu mai încape îndoială că el e ca maiestru, în ceea ce privește tehnica scrierii, mai presus de dânșii.
El s-a format în școala clasicității eline-romane, și hotărâtor a fost pentru dânsul timpul pe care l-a petrecut în Italia, unde a fost îndrumat și spre arta teologică.
Dascălul lui în ceea ce privește felul de a gândi și tehnica scrierii și a compozitiunii au fost mai întăi clasicii elini și cei latini, iar în urmă Dante, Petrarca, Ariosto și Torquato Tasso.
Îndeosebi Dante l-a stăpânit până la sfârșitul vieții lui și intre manuscriptele rămase de la el se află și un prețios studiu asupra Comediei Divine.
Comedia Divină, Orlando Furioso și Gerusaleme liberata au fost pe lângă Eneida ceea ce i-au dezvoltat gustul pentru genurile epice.
Vasile Alecsandri a scris atât comedii și drame, cât poezii epice de țoață frumusețea; îl socotim însă poet liric, căci nu numai ca lirice sunt cele mai frumoase dintre poeziile lui, dar și-n poeziile lui epice ori în dramele lui, părțile lirice sunt cele mai frumoase.
Poet liric e și Eminescu, deși a scris foarte frumoase poezii epice și cele mai frumoase satire din literatura noastră de el au fost scrise.
Coșbuc e mai presus de toate poet epic, și unele dintre baladele lui, cum e, între altele, El Zorab, sunt de o valoare universală.
Atât această înclinare spre genul epic, cât și foarte întinsa lui cultură teologică, l-au îndrumat apoi nu numai spre Comedia Divină, ci spre literatura indică.
Epopeele indice și mai ales Mahabharata și Ramayana sunt în adevăr poeme religioase, un fel de curs complect de morală brahmină, în multe privințe potrivită cu cea creștinească. Ceea ce l-a încântat însă pe el nu era numai conținutul, ci și formele lor.
Daca el și-a dat silința să traducă Eneida cea păgânească, se simțea cu atât mai vârtos îndemnat să traducă Comedia Divină, care e, pe lângă celelalte, și model de didactică creștinească, precum și părți din literatura așa-zisă "sanscrită" pe care o socotea neîntrecută în frumusețea ei.
Și dacă e vorba, traducerile făcute de dânsul sunt unele din cele mai prețioase părți ale literaturii noastre.
Au fost, ce-i drept, mai unul, mai altul, de părere că nu ar fi trebuit să facă dânsul traducerea Eneidei în exametri., Nu mai încape îndoială că făcută fie în proză, fie în alexandrini ori în vers poporal îndoit, traducerea ar fi fost și mai ușoară pentru traducător, și mai pe înțeles pentru publicul cel mare, n-ar fi fost însă o traducere în adevăratul înțeles, ci numai un fel de tălmăcire "în uzul" școlilor secundare.
Lui Coșbuc nu îi era iertat să o facă decât așa cum a făcut-o, reproducând originalul în toate amănuntele formelor lui.
Același e rostul tuturor traducerilor făcute de dânsul. Partea pe care ni-a dat-o el pentru comoara noastră literară ar fi ciuntită dac-am scoate din ea traducerile, care, făcute fiind cu multă măiestrie, ne-ncântă nu numai ca conținut, ci și ca formă, în toate privințele desăvârșită, și de aceea au să fie luate drept modele.
Cel ce vrea să se dumirească asupra formelor gramaticale ale limbii române are să cetească cu toată luarea-aminte poeziile lui George Coșbuc. Poeziile lui George Coșbuc are să le cetească cel ce ține să știe cum se aleg, se-ntrebuințează și se ațează vorbele-n romănește. Toate poeziile lui are să le citească cel ce vrea să se dumirească asupra prozodiei, asupra rimării și-n ceea ce privește stilul și compozitiunea, arta poetică, în genere. Îndeosebi pastelele, idilele și baladele, precum și multe din traducerile lui sunt modele în toate privințele desăvârșite, în virtutea cărora el are să fie socotit drept cel mai de frunte dintre îndrumătorii noștri în ceea ce privește arta poetică.
Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereCu drag!
Ștergere