Au înnebunit salcamii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară.
Şi l-au scos de dimineaţă,
Alb şi încărcat de rouă,
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă.
Au înnebunit salcamii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntamplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată.
Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele,
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele.
S-a-mbătat pădurea verde,
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă.
Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcamii
Şi tu vrei sa fiu cuminte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu