Aron Cotruș - Bivolii

Pe șesul cenușiu, prin sclipitor noroi,

Se mișc-ursuzi, cu pași înceți, greoi,

Prin stuful de la margine de baltă.

Noroiul încă jilav, în apus,

Le dă un luciu straniu, de nespus,

De monștri-aduși din lumea cealaltă.

-Și-amurgul pe spinări li se răsfrânge,

În fulgerări și străluciri de sânge,

Cu pași trândăvi, cu cozile pe spate,

Pășesc încet prin trestiile uscate,

Nostalgice, posace animale,

Sătui de streche, de zăduf, de muncă,

Din când în când, priviri piezișe-aruncă

Peste pustia luncă

Și-n ochii lor adânci, neghiobi,

Se oglindesc mocniri pustii de robi;

Aprinse zări de-amiezi caniculare,

Tristeți și-ntunecimi fără hotare

Și-așa cum trec,

Greu,

Unu ca celalt,

Par statui reci, tăiate în bazalt,

Par statui grosolane și masive,

De crunte animale primitive

Și când peste mocirlele de fier,

Multicolore raze trec ușor și pier,

Se mișcă-ncoace-ncolo-ncetișor,

Prin negurile parcă împrăștiate,

Din nepătrunsa noapte ce e-n ochii lor.