şi nu întreg, căci dinţii-or să vă doară.
Şi sfatul meu, de bun o să vă pară,
e să-mi sfărmaţi oscioarele, curat.
Nu într-un lac svârliţi-mă-ntr-o doară,
căci ştiu să-not, şi scap şi e păcat,
ci-n cârcă aruncaţi-mi ne-ncetat
o Niagară de venin, murdară.
O, nu mă strângeţi, dacă mă iubiţi,
atât de mult la piept, ci drept, frăţeşte,
veniţi şi gâtu-mi strângeţi, liniştiţi.
Dar nu v-ascundeţi gândul! ca să ştiu
ce trebuie să fac cât încă-s viu
cu leşul vostru care mai trăieşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu