autor Raul Constantinescu
A. I.TRADIȚII, ERESURI ȘI OBICEIURI DE PRIMĂVARĂ-VARĂ
1.A. I. a.1-2 februarie:
a. Ziua gâzelor, a omizilor și a viermilor;
b. Ziua Ursului (Martinii de iarnă și Martinii de vară)
c. Ziua Lupului Șchiop
a. Ziua gâzelor „Se ținea demult tare...”, după cum își amintește bătrânul rapsod popular Taurescu Ioan din Bărăștii Hațegului, căsătorit la Rîu de Mori, Ziua gâzelor, goangelor și a omizilor în ziua de 1 februarie (făurar) la Sfântul Trifon, despre care se spune că are putere asupra capului de primăvară, fiindcă în această dată iarna și vara se cumpănesc. Acest sfânt creștin suprapus peste vechea zeitate protectoare mai era numit și Trifu Nărodu, deoarece se crede că a speriat-o pe Maica Precista. Acum se stropesc cu apă sfințită via și pomii pentru a alunga gândacii, omizile, viermii, precum și pentru a nu năvăli lăcustele. Tot acum se practică scuturatul pomilor, gospodarii mergând cu toporul, lovesc pomii care nu au rodit la rădăcină, amenințându-i că vor fi tăiați, dacă nu vor rodi.
Inf. Taurescu Ioan, Hațeg, 75 de ani în 1980, Brazi
b. Stretenia Ziua Ursului
Ca o reminiscență a unei străvechi zeități zoomorfe, cu origini pierdute în timpuri preistorice poate, în satele din Țara Hațegului încă se mai păstrează în amintire Ziua Ursului, iarna, în 2 februarie, numită și Martinii de iarnă, sărbătoare preluată și de cultul creștin cu numele Stretenie (Întâlnire) sau Întâmpinarea Domnului, zi importantă, deoarece era și târg mare de țară la Hațeg, precum și în altă zi, vara, la 1-2 august, Martinii de vară.
Din bătrâni se spune că în 2 februarie ursul iese din bârlog și dacă afară este timp frumos și senin, el își vede umbra pe zăpadă și se sperie de ea, fapt ce-l determină să intre înapoi, ceea ce înseamnă că iarna și frigul vor mai dura încă șase săptămâni. Dacă este frig și ceață și nu își vede umbra, ursul nu mai intră în bârlog, ci merge la rîu să bea apă și pornește prin pădure, semn că iarna nu va mai dura mult și va veni primăvara curând. În zilele de 1-2 august începe perioada numită Împerecherea urșilor, când în satele de lângă munte se puneau daruri pentru urși: un picior de vițel sau de oaie, oase, faguri cu miere, pentru ca ursul să nu atace animalele sau stupii. În acest timp se zice că ursul își bagă coada în apă, care îngheață și apele se răcesc, iar la suprafața lor apar niște fluturi sau libelule albastre, care pot răspândi boli, după cum spune interlocutorul Boantă Aurel din Păclișa. Astfel, oamenii încetează să se mai scalde în rîu, având în vedere că se apropie toamna.
Sursele informațiilor:
Inf. Taurescu Ioan, 75 de ani în 1980, Brazi, Hațeg
Inf. Boantă Aurel, 78 de ani în 2016, 8 clase, Păclișa
Inf. Moș Iustin, Nucșoara, 1986
Inf. Ardelean Iosif-Căciulă, 49 de ani, 1976, Silvașu de Jos
Inf. Vârvescu Drăgălin, Păclișa, 2016
Inf. Ștefoni Siminic, Păclișa, 2016
Culeg. Raul Constantinescu, Silvașu de Jos, Silvașu de Sus, Tuștea, Brazi, Rîu de Mori, Clopotiva, Hațeg, Păclișa etc.; 1968-2016
Iată cum prezintă Ziua Ursului localnicul Moș Iustin din Nucșoara:
„Mai sunt încă unele zile pe care le țineau oamenii, de nu lucrau atunci la câmp și în gospodărie, ca Ziua Ursului, Lupul Șchiop, la 1 - 2 august, pe care le țineau, căci le era frică să nu le mănânce ursul sau lupii animalele. Dacă murea un animal, oamenii dădeau ursului și lupilor părți din el, punându-le prin anumite locuri prin pădure, pe unde treceau urșii sau lupii, pentru ca fiarele să nu le atace animalele. Aceste ofrande erau numite Ale ursului, Ale lui Moș Martin, Ale Moșului.”
Inf. Moș Iustin, 63 de ani în 1987, Nucșoara, 7 clase și Școala sanitară veterinară Sibiu
2. Ziua ciumei; Ciumița; 10 februarie (Haralamul ciumei)
Pentru ca să apere comunitatea satelor hațegane de înspăimântătoarea molimă din trecut, ciuma, care lua cu miile viețile în evul mediu, mai ales Ciuma neagră sau bubonică, dar și alte boli ca bubatul (vărsatul sau variola) etc., se obișnuia să se facă într-o noapte cămașa ciumei și să se pună ca pavăză împotriva cumplitei boli secerătoare de vieți, de Ziua Ciumiței, care se ținea la 10 februarie (făurar), de Sfântul Haralamb, numit și Haralamul ciumei. În cadrul comunei Lunca Cernii de Jos există un sat, aproape depopulat în prezent, care are și azi curiosul nume de Ciumița. Bătrânul sfătos rapsod popular Taurescu Ioan, născut în 1905 în Bărăștii Hațegului, căsătorit la Rîu de Mori, apoi stabilit în Hațeg, cunoscător al datinilor străvechi și al eposului popular, vestit vornic la nunțile din Țara Hațegului peste cincizeci de ani, cu care am despicat firul în patru ani buni, precum și înțeleapta bătrână interlocutoare știutoare a obiceiurilor cufundate în negura timpului, Bilțog Sânziana de 77 de ani din Brazi (Gureni), își aminteau multe despre acest uitat obicei azi. Ca să nu intre ciuma neagră în sat, demult tare, se trăgea o brazdă în formă de cerc în jurul satului, se punea pe niște crengi în formă de cruce Cămeșa Ciumii și niște oase și resturi de pită veche la marginea satului, uneori pe o sperietoare umplută cu paie, cu o sabie lată, între hotare, și se credea că duhul ciumei se oprea atras de darurile de mâncare oferite, nu trecea de cercul brazdei de plug , se înveșmânta în cămașa ciumei și se ducea apoi în altă parte. După ce se rugau, cele nouă femei bătrâne, văduve sau iertate, începeau într-o marți seara și torceau lâna la o singură șezătoare, o depănau, o nevedeau, o țeseau și croiau cămeșa nouă femei anumite și lucrau toată noaptea la ea, până o terminau. Dimineața, înainte de revărsatul zorilor, după ce înconjurau satul și se rugau și apoi descântau, o puneau la locul cuvenit împreună cu darul de mâncare, unde se credea că va apăra satul de ciumă și de alte boli grele. Se spune că Sfântul Haralamb, patronul zilei de 10 februarie, apără de ciumă și de alte boli, ținându-le de păr, dar mai scăpând uneori câte una prin lume.
Sursele informațiilor:
Inf. Taurescu Ioan, 75 de ani în 1980, Brazi
Inf. Bilțog Sânziana, 77 de ani în 1980, Brazi (Gureni)
Culeg. Raul Constantinescu, Brazi, 1980
Ciumă negroañe,
Ciumă muroañe,
Ciumă buboasă,
Ciumă buhoasă,
Ia-ți cămeșa tea,
Și de-aici îi pleca!
În grabă să mânci
Și du-te-n râpi adânci!
Ac’lo să-ți fie văleatul,
Să nu mai spurci satul!
Fugi, negroaño,-n pârlogi pustii,
Pe-aici să nu mai vii!
Ia-ți, Ciumă, cămèșa
Și de-aici îi pleca
Și de vlastă îi seca!
Du-te-n hârtoape,
Acolo să te-ngroape Muroñii
Cu strigoñii!
Cu mătura te-oi mătura,
Cu secera te-oi tăia,
Cu ai te-oi freca,
Cu pelin te-oi afuma
Și tu îi seca,
Pe-aici nu-i mai umbla!
Inf. Bilțog Sânziana, 77 de ani în 1980, Brazi (Gureni)
Dacă vreun copil mic vedea cămașa ciumei și întreba de-i mama sa, i se răspundea astfel:
- Îi mămița oare?
- Fugi, copile, fugi din cale!
- Uite-o pe mămița!
- Nu-i mămița! Îi Ciumița!
Îi Ciumița cu Mortița!
Inf. Taurescu Ioan, 75 de ani în 1980, Hațeg
Culeg. Raul Constantinescu, Hațeg, 1980
Iată și un fragment dintr-un descântec mai amplu din Clopotiva spus de nana Simonesc Sânziana de 72 de ani, în care se fac referiri la înfricoșătoarea ciuma neagră, bubonică, cu bube mari negre în pe tot corpul, expresiv numită metaforic „Scroafă neagră gata de-a făta”:
Scroafă neagră gata de-a făta,
Nu ți-i rușine a crepa?
Că asta-i bubă umflăcioasă,
Bubă gâmfâcioasă,
Bubă albă,
Bubă neagră,
Bubă vajnică,
Bubă iute,
Bubă pietroasă,
Bubă mânioasă,
Bubă cu gâlci,
Bubă cu motânci,
Bubă mohorâtă,
Bubă-nfiorată,
Buba bubelor,
Ciuma ciumelor,
Când ți-oi prinde a descânta,
Prinde de-acolo a-ți pleca
Din rădăcini a seca!
Inf. Simonesc Sânziana, 72 de ani în 2000, Clopotiva
fragment din volumul STRĂVECHI TRADIȚII ȘI CREAȚII POPULARE DIN ȚARA HAȚEGULUI, autor Raul Constantinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu