Ovidiu Cornilă - Fără titlu

oameni de ceară, haine îmbrăcate în ceva...

simțuri amestecate...

asta văd, asta cred.

efemer cu versul șchiop.

pași grăbiți, nimeni aproape,

obișnuință;

un drum fără un scop, o căutare fără viață.

un răspuns de întrebare atât de simplu

încât nu înseamnă nimic.

oameni fără ochi, ascunși într-o

bucată de suflet;

cuvinte pline de nimic,

promisiuni de dumnezei imaginari,

ei, oameni, slugi, martiri, lumini întunecate,

ecuații neterminate, jocuri goale...

lume, creaturi, simple minute de timp.

nimic altceva...

speranță, da, o lume imaginară

a oamenilor, un glas fără urechi,

fără mâini,

un nelipsit răgaz de a vrea,

de a uita,

numai de a fi nu....

mare de ființe, plânset sec,

paribgboria tu kosmu...

un unde fără loc, o șoaptă fără cuvânt,

prea puține litere,

prea infime sentimente...

ninge cu suflete de pomană;

sunt vârf de turn...

în cădere înălțată:

din mine vântur peste lume

cu mine însumi...

silabe solide sunt:

zăvor, pian, mână, așteptare,

vis și ger,

picior desculț de umbră

pe spinare de august miraj...

vers, cuvânt, lume, silabe

la număr două.

oameni copaci, miros de miracol,

dor nelămurit, păcat în haină de piele,

etajul de sub parter;

zgomot de nins, notă din

nocturna în E minor,

Chopin luând în brațe apusurile mele singure...