Cum ne pierdem înțelesul între undele profunde,
Îngerul adoarme leneș peste geana de cristal.
Fulgi fierbinți grăbesc în tâmple prăbușirea altui val,
Și candoarea împlinirii binecuvântări ascunde.
Când plutim în altă lume arși de sevele buimace,
Nici lumina nu visează umbre dulci în noi născute.
Vremea trândăvește oarbă în vecii de mult trecute,
Unde cumpăna uitării rătăcirile preface.
Izvorăște-n pori orgoliul risipirilor nedemne,
Și ne regăsim în chipul cărnii vagi sanctificate.
Zidim depărtări în ceața izbăvirii ferecate,
Petrecând deșertăciunea învrăjbirilor eterne.
Nopți albastre, spirit dulce unde lutul se adapă,
Tălmăciți ecoul lumii necuprinsul să-l priceapă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu