Adrian Păunescu - Clopotul reîntregirii, voce Adina V.

Din om în om se-aude un clopot departe,

De dincolo de viaţă, de dincolo de moarte,

Îl duc pe umeri Moţii din Apuseni încoace,

Miroase-a vârf de munte și a ștergar de pace,

Un clopot care poartă un semn divin în sine,

Că știe să vorbească și știe să suspine,

Un clopot ce arată şi morţii, dar şi mirii,

Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii,

Şi dacă merg motoare pe ardere spre astre

Divinul clopot merge pe lacrimi de-ale noastre,

Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă

Și viscolele vremii pe-acoperișuri urlă,

Când clopotul se zbate la început de iarnă

Istoria din sine pe țară o răstoarnă,

Şi după ce-o clăteşte și limpezeşte, parcă,

O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă,

Din Horia și Cloșca, și din Crişan, din roată,

El a-nvăţat să fie şi-a învățat să bată

Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,

Să-i dea tot lui Moldova și Țara Românească,

Martirică rostire și bronz umblat cu talpa

Se deslușeşte Țara pe clopotul din Alba,

Întâi Decembrie, ziua mereu cea mai frumoasă,

Reîntregită hartă și patria-mireasă,

Muntenia-temeiul, ca şi Moldova toată,

Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată,

Divinul nostru clopot îndreptățit să spună:

Că suntem toți acasă la mama, împreună,

Şi Doamne către Putna şi către dreptate:

În Alba e un clopot de lacrimi care bate,

Iluminând utrenii și prelungind vecernii

El cântă primăvara la începutul iernii,

Şi cât de-adânc se află în ochiul care plânge

Prin fiecare dangăt să-l simți în ochi şi-n sânge,

Aşa de-nalt tresare în fiece nădejde

Și la conclavul păcii vorbește româneşte,

Gândeşte ca un geniu, tresare ca o ramă,

Vorbește despre sine din turla suverană,

Ci noi la el să mergem ca să ne dea putere,

Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere,

Cum cântă din el însuşi cu cerul și zăpada,

În el se află toate de ieri, de azi, de mâine:

Un cântec fără margini numit Româniada

Şi lupta pentru ţară şi lupta pentru pâine,

Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul

Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul,

Sunt maicile într-însul și pruncii și martirii,

În clopotul Nădejdii şi al Reîntregirii.