vineri, 30 noiembrie 2018

Adrian Păunescu - Clopotul reîntregirii, voce Adina V.



Din om în om se-aude un clopot departe,
De dincolo de viaţă, de dincolo de moarte,
Îl duc pe umeri Moţii din Apuseni încoace,
Miroase-a vârf de munte și a ștergar de pace,

Un clopot care poartă un semn divin în sine,
Că știe să vorbească și știe să suspine,
Un clopot ce arată şi morţii, dar şi mirii,
Că-i clopotul nădejdii şi al reîntregirii,

Şi dacă merg motoare pe ardere spre astre
Divinul clopot merge pe lacrimi de-ale noastre,
Un relief de lacrimi s-a întocmit sub turlă
Și viscolele vremii pe-acoperișuri urlă,

Când clopotul se zbate la început de iarnă
Istoria din sine pe țară o răstoarnă,
Şi după ce-o clăteşte și limpezeşte, parcă,
O lasă tot sub turlă în clopot să se-ntoarcă,

Din Horia și Cloșca, și din Crişan, din roată,
El a-nvăţat să fie şi-a învățat să bată
Precum Mihai Viteazul venise să-l cunoască,
Să-i dea tot lui Moldova și Țara Românească,

Martirică rostire și bronz umblat cu talpa
Se deslușeşte Țara pe clopotul din Alba,
Întâi Decembrie, ziua mereu cea mai frumoasă,
Reîntregită hartă și patria-mireasă,

Muntenia-temeiul, ca şi Moldova toată,
Doar când s-a-ntors Ardealul vru clopotul să bată,
Divinul nostru clopot îndreptățit să spună:
Că suntem toți acasă la mama, împreună,

Şi Doamne către Putna şi către dreptate:
În Alba e un clopot de lacrimi care bate,
Iluminând utrenii și prelungind vecernii
El cântă primăvara la începutul iernii,

Şi cât de-adânc se află în ochiul care plânge
Prin fiecare dangăt să-l simți în ochi şi-n sânge,
Aşa de-nalt tresare în fiece nădejde
Și la conclavul păcii vorbește româneşte,

Gândeşte ca un geniu, tresare ca o ramă,
Vorbește despre sine din turla suverană,
Ci noi la el să mergem ca să ne dea putere,
Cu el să fim de gardă când patria ne-o cere,

Cum cântă din el însuşi cu cerul și zăpada,
În el se află toate de ieri, de azi, de mâine:
Un cântec fără margini numit Româniada
Şi lupta pentru ţară şi lupta pentru pâine,

Dureri şi biruinţe s-au regăsit într-însul
Şi ce-am uitat cu vorba noi n-am uitat cu plânsul,
Sunt maicile într-însul și pruncii și martirii,
În clopotul Nădejdii şi al Reîntregirii.

luni, 19 noiembrie 2018

Radu Gyr - Poeții din biblioteci




Când domnii cărturari sunt duși de-acasă,
poeții fără secol și curent
din biblioteci tiptil se lasă
pe geamuri, evadând fosforescent.

Camoens, Goethe, Poe, Rimbaud, Vergiliu
fug peste burg, de carceră sătui.
Atunci, punându-și parcă un sigiliu
de-o clipă pe tumultul junglei lui,

orașu-ntinde gâturi de girafe
din fabrici, și spinări de elefant,
s-audă cum pe-o punte de garoafe
poeții stau de vorbă în neant.

Radu Gyr, ultimul cuvânt la Tribunalul Poporului



Radu Gyr, ultimul cuvânt la Tribunalul Poporului

sâmbătă, 2 iunie 1945

(document prezentat de Nicolae Sârlan și Ioan Cocuz - Muzeul Bucovinei, Suceava, în "Adevărul Literar și Artistic", 6 martie 1994)

Domnule Președinte,
Domnilor Judecători ai Poporului,

În rechizitoriul său de joi seara (31), Onorata Acuzare a spus răspicat: "Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită" și a mai spus acuzarea: "Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați".

Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost, pentru mine, o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte.


marți, 6 noiembrie 2018

Marin Sorescu - Tușiți



La cele mai bune replici ale mele
Ai tuşit,
Scorpie bătrână.

Ele erau cheia
Întregului spectacol,
Le pregăteam în febră
Ani în şir,
Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată,
Efectul trebuia să fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te îneca tusea,
Scorpie bătrână.

Dacă se-ntâmpla
Să lipseşti odată,
Începea să tuşească
Scaunul pe care stătuseşi.

Acum ai molipsit
Toată sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Într-o tuse măgărească...

Tuşiţi,
Răguşit, piţigăiat, dogit,
Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tuşiţi!

Credeţi că spun rolul pentru voi,
Ochii mei par că se uită la voi,
Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre
Becul roşu din fundul sălii.

Pentru el vorbesc,
Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie,
Becului roşu care arată locul pe unde, la sfârşit,
Voi trebuie să evacuaţi sala,
Scorpii bătrâne.

luni, 5 noiembrie 2018

Gellu Naum - Crusta




Oraşul avea o singură casă,
casa avea o singură încăpere,
încăperea avea un singur perete,
peretele avea un singur ceas,
ceasul avea o singură limbă.

În tot acest timp copiii
creşteau şi puneau o singură întrebare,
pe când adulţii, nedumeriţi şi superbi,
scădeau, scădeau surâzând.

Radu Gyr - Cântărețul răzvrătit



Făcuse-un cântec aspru și zbârlit 
ca o spinare de mistreț, roșcată. 
Un cântec pentru munți, pentru granit 
și pentru țara lui însângerată. 


L-au prins pe răzvrătitul cântăreț 
și l-au zvârlit în ocnă și-n ocară… 
dar cântecul lui, gol și pădureț, 
precum un sfânt, umbla desculț prin țară… 


Sărea cum mierlele prin paltini și prin nuci 
fierbea cu apele în scocul morii. 
Neamu-și făcea din el opinci, măciuci 
și basamac și praștii și prigorii. 


Murea în ocnă vânătul poet, 
dar lângă drugi și lacăte, afară, 
paznicii cruzi cântau și ei încet 
cântecul celui ce trăgea să moară.

vineri, 2 noiembrie 2018

Gheorghe Tomozei - Apocalipticul iarmaroc



Pe-o minaretă-a Sfintei Sofii
am dat patru bacovii.
Cu o singură bacovie
poți avea racla cu sfântul Zenovie.
 . Cât ceri pe-aceste carafe?
. Două cârloave.
. Avem safire, sacâz, caragiale
și alte giuvaericale:
un pillat, cu mânerul sculptat
și un nichita cu trei capace.
Face trei cai arăbești?
. Face!
Cu un macedonski iei un pac de cinabru
și-un foarfece de tuns ionbarbu.
Avem manii și alecsandri.
.Vrei alifie întremătoare, vrei vin de blaga?
.Vreau!
. Bate laba!
Fete nebune
cânta la un antonpann cu trei strune
în varul dogoritoarei amiezi
basmul caprei cu trei arghezi.
Taraba cu pești
se arămește cu văcărești.
Și
se continuă și după moarte jocul
de-a iarmarocul!
. Avem tot ce vrei
și nu vrei.
De la dosoftei
la tomozei!
Poeți, îndeobște fără angarale, 
dar mai ales fără parale
iată-i deveniți, fără grai, 
aur, cerb, mălai. 
Iată-i pe tarave
cu oase de iubire bolnave, 
iată-i pe tron
la Bizanțion,
Noaptea, ca nișce
fiare, tăbară pe odalisce
și sărutându-le sub fumul
de eminesc...