Octavian Paler, fragment din Aventuri solitare, Jurnal american

În Europa, te loveşti pretutindeni de obsesia decadenţei. Roma „eternă” şi „Roma” bizantină (Constantino-polul) au devenit „istorie”. Anglia nu mai e stăpâna mărilor. Spania nu se mai poate lăuda că în imperiul ei soarele nu apune niciodată. Gloria navigatorilor portughezi s-a retras în muzee. Parisul constată că limba engleză ia locul limbii franceze. Europa e un cimitir al imperiilor. Imperiul roman. Imperiul otoman. Imperiul austro-ungar. Imperiul sovietic. Şi nu e nevoie să-l citeşti pe Spengler pentru a descoperi decadenţa Occidentului european. 

În America decadenţa nu bate la ochi. Dimpotrivă, e ascunsă unde nu te gândeşti s-o cauţi. În progres. Performanţele progresului american, tehnic, ştiinţific, economic, camuflează pagubele pe care, în lipsa unui termen mai potrivit, le numesc „sufleteşti”. Vorbesc ca un veritabil reacţionar acum, care nu poate vedea cu ochi normali America, dar, în definitiv, dacă America face atâta caz de dreptul la diferenţă, înseamnă că şi eu am dreptul să fiu diferit, să mă apăr, să mă răzbun împotriva faptului că specia sentimentalilor greoi, lipsiţi de dezinvoltură, nu preocupă pe nimeni aici, cu excepţia, poate, a inimilor caritabile care se înduioşează de visători ca de pisicile rătăcite. Ar trebui organizată, eventual, o ligă a celor care nu izbutesc cu nici un chip să fie eminamente practici, însă pentru asta ar fi nevoie de o Americă dispusă să devină conştientă de marea singurătate din progresul ei. Ceea ce e puţin probabil. America e plină de maniaci. Maniaci ai puritanismului. Maniaci ai rock-ului. Maniaci ai „produselor naturale”. Maniaci sexuali. Maniaci ai jogging-ului. Maniaci ai dietei. De maniaci ai gratuităţii, n-am auzit.

Octavian Paler, fragment din Aventuri solitare, Jurnal american