Alaltăieri, luni dimineaţa, la 9 ore, un individ a descărcat de patru ori un revolver asupra împăratului Rusiei, pe cînd M. Sa se primbla pe jos. Împăratul n-a fost atins; făptuitorul a fost arestat.
Iată ştirea cea mai însemnată care a alarmat pe oameni în cursul sfintelor sărbători ale Paştilor. Ea e cu atît mai gravă cu cît formează încheierea unei serii întregi de fapte întunecoase al căror teatru a fost în timpul din urmă Rusia. Mişcarea revoluţionară din Rusia fierbe înfundat; pe ici pe colo se-ndreptează pistoale contra şefilor administraţiunii de gubernie, se descopăr amploiaţi, sergenţi de poliţie, ba chiar persoane din societatea înaltă cari iau parte şi dau impulsiune mişcării. Siberia se populează cu adepţii nouălor idei şi cu toate acestea tot mai rămîn destui cari să atenteze la viaţa împăratului chiar. În Germania mişcarea socialistă analoagă a încetat în urma introducerii unor legi escepţionale; în Rusia asemenea legi excepţionale există în permanenţă; în Germania se urmăresc ideile socialiste numai, în Rusia s-au urmărit orice soi de idee mai liberă, încît sub presiunea cea mai mare, cu umilirea patentă a corpului didactic şi a studenţilor, universităţile ruseşti au crescut o tinerime pururea supravegheată în toate mişcările ei. Oricît de regretabil şi de odios e dar faptul atentatului, izolat şi restrîns la responsabilitatea morală a făptuitorului, şi oricît îl dezaprobăm, el totuşi rămîne un semn caracteristic al timpului, un simptom al unor cauze cu mult mai întinse şi mai generale. Faptul nu are caracterul unei răzbunări private, al unei crime individuale, el e precursorul unei mişcări de discompunerea socială al căreia obiect e colosala împărăţie slavă.
Dar nu numai la Rusia e mărginită acea discompunere. Preste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului mînă-n mînă cu sărăcia claselor lucrătoare ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Stilul elegant al arhitecturei Renaşterii, cel măreţ gotic cedează stilului monoton al cazarmelor de închiriat, Shak[e]speare şi Molière cedeaza bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul şi Offenbach alungă pe Beethoven şi pe Mozart,- e o epocă în care ideile mari asfinţesc, în care zeii mor. Pe lîngă aceasta se mai adaogă o generală corupţiune economică. Capitalul, care ar trebui să fie şi să rămînă ceea ce este prin natura lui, adecă un rezultat al muncii şi totodată un instrument al ei, e adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a esploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunei. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani se urcă cu repejune în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile cari înainte erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic.
Fără îndoială că alături cu germenii de discompunere generală se vor fi aflînd şi germenii unei noi vieţi fecunde de un caracter într-adevăr uman; dar totuşi nu este mai puţin adevărat că în momentul de faţă ideile bune se află în linie coborîtoare şi aparţin toate fără escepţie trecutului, iar cele rele se află pe linie suitoare.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
sursa: http://www.mihai-eminescu.ro/alaltaieri-luni-dimineata-de-mihai-eminescu-5-aprilie-1879/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu