Mărturisesc, să afle ai mei nepoți măcar:
Mi-au fost blazon opinca și bâta de văcar,
Și mi-a aprins elanul spre-al artelor temei,
Natura udeșteană, în amfiteatrul ei:
Am învățat ce-i ritmul în sacadat alai,
Când tropoteau pe prunduri nepotoliții cai;
De la furtuni cu aprig, uluitor duium,
Am învătat ce-i setea avântului la drum -
Simțeam cum gingășie se pune în cuvânt,
Când ierburile zvelte se legănau în vânt,
Și cum eternitatea încape într-un vers,
Prin rouă, când reflectă întregul univers…
La mine-n sat, în Balta Ciurariului, și-acum
Mã mai așteaptã caii în adâncimi de fum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu