Eminescu către Iacob Negruzzi, redactorul revistei Convorbiri literare
[lui Iacob Negruzzi, în 17 iun. 1870, din Viena, la 20 de ani]
Viena, în 17/6 870 st.n.
Scumpe Domnule Redactor,
Alles in Deutschland hat sich in Prosa und Versen verschlimmert
Ach, und hinter uns liegt weit schon die goldene Zeit! (1)
Într-adevăr așa-și începe Schiller (2) Ieremiada, numai că el făcea un compliment trecutului, pe când, aplicat la noi românii, mi se pare a fi un adevăr. Dacă în Epigonii (3) veți vedea laude pentru poeți ca Bolliac, (4) Mureșan (5) or Eliade, (6) acelea nu sunt pentru meritul intern a lucrărilor lor, ci numa pentru că într-adevăr te mișcă acea naivitate sinceră, neconștiută, cu care lucrau ei. Noi cești mai noi cunoaștem starea noastră, suntem trezi de suflarea secolului — și de-aceea aveam atâta cauză de-a ne descuraja. Nimic — decât culmile strălucite, nimic — decât conștiința sigură că nu le vom ajunge niciodată. Și să nu fim sceptici ? Atâta lucru, cele mai multe puteri sfărâmându-se în van, în lupte sterile, cele puține — descurajate, amețite de strigătul gunoiului ce înoată asupra apei. Îmi place să citesc printre șire. Deși dmv. cercați a râde în Copii, (7) totuși adesea văd descurajarea internă, convicțiunea amară că nu veți putea ajunge la ceva cu ele — căci e o generațiune aceea cu care vă luptați.
Între corespondențele redacțiunei am văzut un răspuns cătră V. Dem. Daca e Vasile Dimitrescu (8) acela căruia i-ați răspuns, aș avea a vă aduce aminte că o respingere prea aspră îl poate face să se îndoiască de sine însuși și că poate e rar un om care să se descurajeze mai lesne ca Dimitrescu. Altfel veți fi băgat de seamă cumcă are mult talent, deși fantazia îneacă reflecțiunea. Numai, drept vorbind, mama imaginelor — fantazia — mie-mi pare a fi o condițiune esențială a poeziei, pe când reflecțiunea nu e decât scheletul, care-n opere de arte nici nu se vede; deși palidele figuri ale unor tragediani își arată mai mult oasele și dinții decât formele frumoase. La unii predomină una, la alții alta; unirea amândorora e perfecțiunea, purtătorul ei — geniul. Dimitrescu nu e un geniu, deși e poet.
Poate că mi-o veți ține de rău că v-am făcut observațiunea aceasta, dar am cumpănit respectul ce vi-l datorez cu iubirea ce-o am pentru descurajatul meu amic. Dacă e rău ca să predomine iubirea îmi retrag cuvîntul și vă rog a crede că n-am spus nimica.
Poate că Epigonii să fie rău scrisă. Ideea fundamentală e comparațiunea dintre lucrarea încrezută și naivă a predecesorilor noștri și lucrarea noastră, trezită dar rece. Prin operele liricilor români tineri se manifestă acel aer bolnav, deși dulce, pe care germanii o numesc Weltschmerz(9). Așa Nicoleanu, așa Schelitti (10), așa Matilda Cugler (11) — e oarecum conștiința adevărului trist și sceptic, învins de cătră colorile și formele frumoase, e ruptura între lumea bulgărului și lumea ideei. Predecesorii noștri credeau în ceea ce scriau, cum Shak[e]speare (12) credea în fantasmele sale; îndată însă cu conștiința, vine [gândul] că imaginele nu sunt decât un joc; atuncea, după părerea mea, se naște neîncrederea sceptică în propriile sale creațiuni.
Comparațiunea din poezia mea cade în defavorul generațiunei noi, și — cred cu drept. Încă una. Mi se pare că strofa a treia nu se prea potrivește cu întregul. Se poate cumcă numai mi se pare; se poate cumcă și multe altele mi s-or fi părând bune și-or fi rele; în fine — ceea ce nu se va potrivi puteți șterge în bună voie. În caz de-a șterge strofa a treia, apoi veți fi bun de-a corege într-a patra vorba zidea în zidind : „Eliad' zidind ...”. Omițând strofa a treia, ar suna mai bine cores astfel.
Vă rog de indulgință pentru timpul cât vi-l răpesc cu citirea epistolei mele și, încredințindu-vă despre deosebita stimă ce vă păstrez,
rămânu al d-voastră M. Eminescu
N.B. În caz de-a-mi răspunde în corespondința redacțiunei, veți binevoi a o face fără loc și nume sub cifra : YZ.
1. Alles in Deutschland hat sich in Prosa und Versen verschlimmert / Ach, und hinter uns liegt weit schon die goldene Zeit! (germ.) - Totul, și proză și versuri, a decăzut în Germania / Ah, departe în urma noastră a rămas epoca de aur ! (primele - și ultimele - versuri din Ieremiada lui Schiller)
2. Friedrich Schiller (1759-1805) - poet și dramaturg romantic german.
3. Epigonii - poezie în care Eminescu omagia poeții și scriitorii de la începutul literaturii române (inclusiv unii minori), punându-i în antiteză cu literatura din 61 vremea lui; polemiza astfel, indirect, cu junimiștii, care priveau foarte critic poezia înaintașilor - în special cu Titu Maiorescu, care o analizase fără menajamente în O cercetare critică asupra poeziei române.
4. Cezar Bolliac (1813-1881) - poet minor pașoptist.
5. Andrei Mureșanu (1816-1863) - poet ardelean, autorul poeziei Un răsunet (Deșteaptă-te române) care e astăzi imnul României.
6. Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) poet și scriitor pașoptist, lider al mișcării literare de la începuturile literaturii române.
7. Copii după natură - scriere satirică a lui Iacob Negruzzi.
8. Vasile Dimitrescu - Urma a dovedit că Eminescu s-a înșelat asupra lui Vasile Dimitrescu, care a rămas necunoscut, neproducând nimic de seamă în literatura română. (nota lui Iacob Negruzzi)
9. Weltschmerz (germ.) - sentimentul - specific romanticilor - că niciodată realitatea nu va putea satisface aspirațiile sufletului (în traducere literală durerea lumii).
10. Nicolae Nicoleanu, Nicolae Schelitti - poeți junimiști azi uitați; amândoi au murit nebuni, după spusele lui Iacob Negruzzi din Amintiri din Junimea.
11. Matilda Cugler (1851-1931) - tânără poetă de origine germană publicată în Convorbiri literare; va fi căsătorită un timp cu un prieten al lui Eminescu, Vasile Burlă, și va avea un mic salon literar frecventat de Eminescu, Slavici și alți tineri junimiști.
12. William Shakespeare (1564-1616) - marele dramaturg englez ar fi avut o influență majoră asupra lui Eminescu, din câte mărturisește poetul în omagiul ce i-l aduce în poezia Cărțile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu