“Dragă Nicuță,
Nu trebuie să te superi, ba să plângi, pentru că eu sunt supărat. N-are a face una cu alta. Dacă-ți scriu cam ursuz nu trebuie să crezi că supărarea mea se îndreaptă în contra ta, căci știu bine că în contra ta nu am nimic. Față cu tine caut să-mi port vina mea proprie*.
Pe domnul în chestiune l-am bruscat în societate, dar a tăcut frumușel ca un om de nimic ce este. Am consultat pe un om cunoscător de afaceri ce trebuie să fac pentru a putea cere scrisorile tale. El mi-a spus că tu trebuie să-i ceri. În caz când nu ar voi să le dea, căci e liber a nu voi aceasta, pot să-l silesc a-mi da satisfacție.
Se-nțelege că omului pe care l-am consultat nu i-am spus nimic. Te rog, dar, cere-i scrisorile și răspunde-mi apoi dacă ți le-a trimis sau nu. Dacă s-ar lăuda cumva la Maiorescu, precum s-a lăudat față de Bădescu, o poate în orice caz. Nu te mai îndoi că e de absolută rea-credință. E un om care nici nu poate fi altfel.
Dragă Nicuță, fii bună și gentilă și lasă-mă să te sărut, căci parcă te văd înaintea mea. Și nu fii supărată deloc — vrei să mă supăr și eu — tu n-ai nimic de acolo.
Lasă timpul să ți-o dovedească mai mult decât șirurile acelui care te-ar îmbrățișa dacă ai fi de față.
Al tău, fără incidente,
M. Eminescu
N. B. Îmi scrii că regretă. Nu regretă nimic, te asigur, nu e gelos deloc și, după spusa lui, nu se teme de a te pierde. Fii convinsă de asta. Pentru întâia dată te-ai înșelat cu totul în privirea unui om. Încă o dată, nu plânge, micul meu porumb, fii rezonabilă. Crede-mă că ceea ce mă supără momentan nu este vina ta, care-n ochii mei nu e decât răsplata pentru vina mea și mai mare, ci le point d'honneur care mă obligă a te reabilita în ochii tăi și ai mei."
Scrisori - Eminescu către Veronica Micle
[către Veronica, în 28 dec. 1881, pe la 32 de ani]
Nota:
„vina mea proprie” - probabil atracția intensă dar trecătoare pentru Cleopatra Poenaru Lecca, în perioada rupturii cu Veronica, în toamna lui 1880.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu