În toamna lui 1874, pe ulițele Iașiului, Eminescu s-a întâlnit cu Ion Creangă. Frumoasa prietenie dintre cei doi avea să înceapă, ei fiind de nedespărțit. Se sfătuiau împreună, îşi citeau unul altuia poveştile ori poeziile. Împătimit culegător de folclor, Eminescu avea să descopere frumusețea șezătorilor alături de Creangă, purtând mereu cu carnet în care își lua notițe.
Se alintau unul pe altul cu apelativul ”bădiță”.
Bădița Ion era corpolent, cu ochi vioi, ageri, purta barbă, iar părul îi era des şi cam aspru, vorba lui era plină de tâlc, de înțelesuri adânci şi adesea încărcată de haz, chiar atunci când povestea lucruri nu prea vesele. Ştia de minune să facă haz de necaz. Să tot stai în preajma lui şi să-l asculți cum depăna firul fără căpătâi, al celor mai minunate, şi mai năstuşnice poveşti şi povestiri.
Bădița Mihai era tăcut, gânditor şi de multe ori, chiar trist, cu păr negru, bogat, cu ochii mari, adânci, melancolici, cu zâmbet bun, cu glas cald şi blând.
Eminescu mergea cu drag să înnopteze în casa lui Creangă, asculta vrăjit poveștile acestuia, se plimbau pe uliță și povesteau. Poetul l-a îndemnat să își scrie amintirile, să nu se piardă. Și astfel a scris Creangă frumoasele Amintiri din copilărie. Tot el l-a introdus la Junimea, societate prea fină pentru gusturile povestitorului obișnuit cu lumea simplă a satului. Doar când povestirile sale stârneau zîmbetele se simțea și el în largul său.
Cât de mult l-a admirat pe Eminescu, pe atât de mult l-a uibit. Când povestea despre el, ochii i se umpleau de lacrimi. Când poetul a plecat la București, bădița Ion i-a scris de nenumărate oir rugându-l să se întoarcă. Moartea lui Eminescu l-a devastat, plângea ca un copil și dormea cu cartea lui de poezii sub cap. Începuse să se gândească la moarte. În ziua de 31 decembrie 1889, la șase luni după dispariția poetului, se stingea și bădița Ion...
Dar să vedem în ce împrejurări a scris Eminescu una din cunoscutele sale poezii, Somnoroase păsărele.
După mai multe vizite la bîdița Ion, Eminescu îl invită pe acesta la casa părintească din Ipoteşti: “Să vezi bădiță Ioane, că şi la mine în sat sunt frumuseți vrednice de admirat”. Și l-a plimbat pe Bădița Ion pe dealurile Ipoteştilor, admirând amândoi satul cu case bine construite, livezi, iazuri bogate în peşti, râuri cu multe izvoare, păduri de fag şi plopi, tei înfloriți şi stoluri de păsări cântătoare. Înserarea i-a prins într-un pâlc de pădure, stând jos pe iarbă şi povestind ca de obicei. Aveau obiceiul ca întâi să spună bădița Ion o povestire, apoi să vorbească bădița Mihai.
În timp ce Creangă povestea, păsărele au început să se cuibărească pentru noapte prin copaci. Izvorul din poană susura liniștitor. De acum, bădița Ion terminase povestea și l-a îndemnat pe poet: ”hai, bădiță Mihai, e rândul tău.” Eminescu s-a ridicat de jos şi a început să grăiască încet şi rar:
După mai multe vizite la bîdița Ion, Eminescu îl invită pe acesta la casa părintească din Ipoteşti: “Să vezi bădiță Ioane, că şi la mine în sat sunt frumuseți vrednice de admirat”. Și l-a plimbat pe Bădița Ion pe dealurile Ipoteştilor, admirând amândoi satul cu case bine construite, livezi, iazuri bogate în peşti, râuri cu multe izvoare, păduri de fag şi plopi, tei înfloriți şi stoluri de păsări cântătoare. Înserarea i-a prins într-un pâlc de pădure, stând jos pe iarbă şi povestind ca de obicei. Aveau obiceiul ca întâi să spună bădița Ion o povestire, apoi să vorbească bădița Mihai.
În timp ce Creangă povestea, păsărele au început să se cuibărească pentru noapte prin copaci. Izvorul din poană susura liniștitor. De acum, bădița Ion terminase povestea și l-a îndemnat pe poet: ”hai, bădiță Mihai, e rândul tău.” Eminescu s-a ridicat de jos şi a început să grăiască încet şi rar:
“Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună
Se ascund în rămurele
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină
Pe când codrul negru tace
Dorm şi florile-n grădină
Dorm în pace…”
Creangă a ascultat în tăcere, uimit de frumusețea versurilor și l-a rugat să mai spună încă o dată poezia pentru a o învăța pe de rost. La final, i-a spus: ”Bădiță Mihai, tu ești un mare poet!”
Eminescu a replicat: “Nu ştiu cum sunt eu, dar ştiu că mata bădiță Ioane, eşti un povestitor fără pereche”.
(în amintirea celor doi prieteni, bădița Ion și bădița Mihai)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu