Nu știu dacã existã îngeri. Oamenii s-au gândit la tot ceea ce nu sunt și au creat îngerul. Aceastã ființã drãgãlasã și totuși imaterialã ocupã un loc de seamã în religia și literatura lor.
Nu voi vorbi bineînteles de îngerul cu sabia în mânã, care a stat la porțile raiului dupã izgonirea primei perechi, ci de îngerul blond, bucãlat și terestru, de care ne servim pentru metaforele și nedumeririle noastre.
Poețîi (totdeauna oamenii aceștia și-au fãcut un ideal din a nu pricepe nimic) au crezut cã femeia, mai ales cea iubitã, e un înger.
De fapt, nu se știe dacã erau siguri, pentru cã o mai numeau și demon, floare, zânã etc. Dar oricum o asociau întotdeauna în mintea lor cu ceva gingaș, supranatural.
Această a fost o mare gresealã și una din cauzele pentru care îngerul a decãzut.
Într-o vreme am stat și eu printre îngeri (într-un cãmin sau internat de domnișoare). Unul voia sã se mãrite cu o masinã, altul cu o vilã.
Copiii sunt și ei îngeri (când mamele se supãrã, nu ezitã totuși sã-i numeascã diavoli), acesta este un fenomen firesc: îngerul trebuie sã cadã. În privința copiilor, care în majoritate se ocupã cu stricarea a tot ce existã: cuiburi, ghete, mingi, geamuri, care spun minciuni și-s vanitoși, și dupã Freud, chiar libidinoși. Nu știu la ce s-o fi gândind lumea când le zice îngeri. Cu puțînã psihoanalizã, termenul s-ar explică așa: „aș prefera sã te faci înger și sã te sui la cer."
M-am întrebat adesea de ce omenirea a inventat îngerul. Poate din plictisealã.
Dar neamurile cele mai primitive (care n-aveau de ce se plictisi) îl cunosc.
Ori este invenția unui om urât care suferã de bãtãturi și de mãsele (de aceea îngerul a ieșit imaterial) și avea nevastã urâtã (de aceea îngerul a ieșit frumos, cu aripi, aripile fiind o garanție a unei mai rapide disparițîi).
Omul acela suferind și-a mãrturisit suferința, creând îngerul.
Dar câte nenorociri i s-au întâmplat de atunci acestui simpatic personaj!
Mamele, poețîi și îndrãgostitii l-au coborât printre noi și l-au banalizat.
Îngerul și luna, de dânsii trebuie sã ne ferim în poezie ca și în viatã.
De aceea sã nu ne mai comparãm iubitul cu îngerul; sã-l lãsãm sã se urce pe aripile lui strãvezii, undeva sus.
În alt veac el va coborî din nou în versurile noastre.
Va fi proaspãt, nefardat, cu rochia frãgezitã de cer și va ateriza pe umãrul unui mare poet, încã necunoscut.
*
Sã nãdãjduim cã va fi un înger cu destulã personalitate ca sã nu se lase comparat când cu femeile, când cu copiii. Vã închipuiti un rol mai nobil, pe lângã acela de metaforã.
Poate cã una din mâinile lui va ține flamura unei pãci veșnice și poala îi va fi plinã cu fel de fel de sticluțe cu elixiruri, pentru frumusețe, pentru bãtãturi, pentru etc.
Însã toate acestea sunt visuri. În vreme ce eu scriu, cârduri de îngeri au ieșit la plimbare pe Carol*. Unii sunt înalti, alțîi nu pot merge, alții stau în cãrucioare, dar oricât de tineri, ei întind mânutele lor albe și grase spre tot ce este strãlucitor și trecãtor în lume: vitrine, automobile și chiar tramvaie.
Încã o caracteristicã pe care o uităm: îngerii n-au, sau nu se cunoaște cã au, sex.
Cu drept cuvânt e o minune, cum de s-au înmultit așa. Astãzi îi gãsim în gura tuturor poeților, îndrãgostitilor sau chiar a oamenilor de stat, când vine vorba de "îngerul pãcii".
*Carol - Arterã principalã din Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu