Simt, Doamne-n mine-un vers se-ngână
Ca basmu-n sufletul de seară
Şi-n greutatea de ţărână
Apar aripi de primăvară.
Chemarea zărilor încântă
Fărădelegea neştiinţei,
Iar inima bălană cântă
Uluitoare apariţii.
Strâng ineditul ca odorul,
Noroc ce mi s-a dat în viaţă,
Aleargă fără sine dorul
De la prefaţă la prefaţă.
Ţesând prin razele curate
Senine, mlădioase vise
Pierdui hotaru-a ce se poate
Şi ce-mi sunt încă interzise.
O pasăre s-a rupt din peşte:
A evoluţiei minune
Că existenţa îmi trosneşte
Cu orişicare-nţelepciune.
Statornicele metereze
Prinse-n banal beton de minte
Se prăbuşesc pe ipoteze
Lăsându-le fără cuvinte.
Învolburarea-nvârte fulgii
De nume, fapte şi soluţii
Şi nu-nţeleg cine-o străpunge –
Triumf de tron ori revoluţii.
Neînţelept la ce mă doare,
Cunoscător la neştiute,
Îngenuncheat pentru o floare,
Cuceritor de pisc de munte,
Răsunător la stări de linişti,
Lin, înspre fapte de tarabă,
Împiedicându-mă prin mirişti,
Păşesc copacii ca pe-o iarbă.
Şuvoaiele lovesc în sânge,
Iar eu cu palmele prind fire,
Ceva mă-nalţă şi mă frânge
Mărindu-mi ochii de uimire.
Încerc să gem ca subjugaţii
Îngheboşindu-mă în jale,
Dar mă lovesc de constelaţii
Cu tălpile-nglodate-n vale.
Neregula şi antilege
Mă risipesc cu-ncătuşare...
Dar cine poate înţelege
De unde slovele-mi vin oare?
Eu doar hapsân le prind, le apăr
Ţinându-le în piept grămadă,
Apoi străbat prin ele teafăr,
Ca ghiocelul prin zăpadă.
Din înălţimea răsăririi
Să văd uimit peste troiene
Cum încă-o parte de vorbire
Primăvăratic se aşterne.
S-au încurcat boboci cu poame,
Se-mpleticesc extaz cu geamăt...
Un vers se-nalţă-n mine, Doamne,
Şi eu ca frunza lui ,doar freamăt.
Victor Bragagiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu