Ion Pillat-Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor, 
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdator bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire, -o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac, 
Bunicul meu, desigur, i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad, 
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat, 
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau c-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
Ce straniu lucru: vremea! Deodată, pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, 
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...
Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei, trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Şi m-ai găsit, zâmbîndu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună, 
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist, 
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.