"Eu eram specialist în aparate de măsură pentru foraj şi eram convocat la Ministerul Petrolului, care este în Piaţa Amzei. Mă mai duceam pe la el, mai stăteam de vorbă. Cea mai mare calitate a lui era bunătatea. Eu am asistat la o scenă devastatoare. Eram la el acasă şi a venit un prieten. Şi a scos nişte monede. «De unde le ai? Toată viaţa am încercat să fac rost de astea şi n-am reuşit», a început Nichita. S-a umilit atâta în faţa ăluia, până i le-a dat cadou. Şi a venit un alt prieten. «Nichita, ce-i cu astea? Eu umblu de 20 de ani după ele». Şi i-a făcut cadou lui monedele", spune Mircea Gociman.
"La un moment dat, Cioculescu a publicat un articol scris cu răutate despre Nichita. Şi i-a povestit un prieten lui Nichita. El a zis: «Ei, e supărat şi el, bătrânul». Şi mergea cu un prieten pe Calea Victoriei. Pe partea cealaltă era Cioculescu. Şi Nichita trece drumul, repede, ca şi cum ar fi vrut să-i dea un pumn. Ce-au vorbit nu se ştie. Important e că Cioculescu i-a întins mâna şi Nichita i-a sărutat-o. Şi-a plecat. Cioculescu a rămas statuie", povesteşte fostul coleg de liceul al poetului, Mircea Gociman.
