marți, 19 noiembrie 2019

Ana Blandiana - Cartea și lumea




"Lumea există pentru a se ajunge la o carte" spunea Mallarmé, şi nu mi-am închipuit că poate fi ceva mai radical în materie de supremaţie a literei asupra gestului, până când am aflat că sumerienii credeau - cu acea credinţă totală care nu se leagă de cauze şi concluzii, ci de viaţă şi moarte, cu acea credinţă străveche al cărei secret nu numai noi, ci şi romanii îl pierduseră de mult - că un lucru care nu e scris nu are existenţă ontologică, nu există. Astfel, sumerienii ştergeau din celebrele lor liste de regi pe cei răi, negându-i nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, convinşi că, prin asta, reechilibrează universul pe care crimele acelora îl lipsiseră de armonie şi de cumpănă.
Ce fericită şi minunată convingere! Ce copleşitoare genealogie a scrisului, pe umerii fragili, şi de atâtea ori iresponsabili, ai căruia se aşează, cu gravitate şi speranţă, universul întreg! Şi ce imperativă obligaţie ca, dacă lumea există pentru a se ajunge la o carte, cartea, la rândul ei, să existe pentru a se ajunge la o lume.

Ana Blandiana (Autoportret cu palimpsest)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu