Cineva îmi vorbeşte (dar nu pot fi decât eu însumi):
,,Atinge aceste lucruri reale în jurul tău şi vei redeveni
Real. Mâna ta de fantomă îşi va regăsi conturele,
Liniile chipului tău vor reapărea pe hârtia aerului.
Trebuie să înaintezi fără frică în fasciculul luminos
Al acestor pereţi, al acestor mobile care te vor face vizibil.
Fiecare obiect te primeşte în câmpul magnetic al vieţii sale,
Tu te aprinzi şi străluceşti la apropierea altuia decât tine.”
Zăpezi. Constelaţii. Am văzut lucruri teribile.
Am venit să le spun. Şi sunt ca arborele
Care în toiul furtunii vrea să povestească gloria ramurilor sale,
Dar trăsnetul îl schimbă într-o grămadă de cenuşă.
Stau la pândă. Prin lucarnă
Văd strada, grădiniţa, biserica. Poate că
Urmele în zăpadă nu-s decât paşii
Clopotelor care au trecut pe acolo şi care vor reveni.
Oraşul întreg e în faţa mea, ca o barcă
În nisip, găurită, pe care n-o obsedează nicio călătorie.
Un fum nemişcat rămâne agăţat de acoperişe
Ca o pânză împăturită când ora plecării e departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu