Adrian Păunescu - Textul din urmă, voce Adina V.

                                                                 

Aicea m-aş întoarce

Odată îndărăt

Ca să m-aplec sub piatră

În râul care scurmă

Să iau izvoru-n braţe

Şi-apoi să vi-l arăt

Spunându-vă: acesta

E textul meu din urmă.

După atâta viaţă

Trăită-n manuscris

Ca un agent al obştei

Sau ca un alt sihastru

Mi-nchipui că, probabil

Nu-mi este interzis

Să mor purtând în braţe

Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,

O lacrimă din Nord

Un arhetip ce-şi este

Contemporan, amonte

Stau muntele şi apa

În dulce dezacord

Şi-n orice întuneric

Atâta orizont e.

M-am adăpat în viaţă

Din oale fel de fel

Şi-am cunoscut cristale

Cu buze de paradă,

Am auzit pe limbă

Ninsori de clopoţel

Şi am simţit cu talpa

Prinosul de zăpadă.

Şi ape leşioase

Şi puţ cu-accent acid

Şi am pierdut şi gustul

Fântânii de acasă,

De la izvorul Izei

Abia acum deschid

Fiinţa mea mânată

De-o sete leşioasă.

De n-aş avea nevoie

S-o simt pe-ntregul trunchi,

Cu lacrimi aş sorbi-o,

Nobiliara apă,

Şi în izvor de-odată

Cu stelele-ngenunchi

Stau eu să-ncep izvorul

Sau el să mă înceapă.

Şi pentru clipa-n care

Într-un final de foc

O să se-arate moartea,

La ea să mă înhaţe,

Fac astăzi repetiţii

Şi vin în acest loc,

Să-nvăţ cum se ridică

Izvoarele în braţe.

Şi nu am nici un martor

Să-mi spună bun şi rău,

Să vină după mine

Ca el să recunoască:

,,Lăsaţi-i lui izvorul,

A fost izvorul său!''

Şi alt izvor să sară

Din scoarţa pământească.

Albastru trece Iza

Prin malurile verzi,

Obârşia-n enigmă

De veacuri plânsu-mi-s-a,

Aici pe tine însuţi

Întâi şi-ntâi te pierzi

Ca să te redescoperi

Purificat de Iza.

Va fi călătoria

Acestui râu în jos,

Va trece printre pietre,

Va lumina comune,

Va adăpa şi oameni

Şi vite cu folos,

Când altă Iza-ncepe

Pe cer să se adune.

Şi când va fi momentul,

Cu mâini pustii să mor,

Să mi le-ncarc de-această

Obârşie de ape

Şi textul meu din urmă

Să fie-acest izvor

Pe care cu privirea

L-am şi transcris aproape.