Konstantinos Kavafis - Cuvântul şi tăcerea

“Dacă vorbele n-au nici un înţeles, tăcerea e preţioasă”- proverb arab

“De aur e tăcerea şi de argint Cuvântul.”

Care profan rostit-a astfel de blasfemie?

Ce asiat zănatic, orb şi mut, sfidând la fel destinul orb şi mut

care nebun, străin de lume, duşman

virtuţii, a numit sufletul o himeră, cuvântul de argint?

Singurul dar al nostru atotcuprinzător,

tristeţi şi-avânt, iubire, bucurie,

singurul fapt uman în tot ce-avem sălbatic!

Tu care îl numeşti de-argint nu ai credinţa

în viitorul dezlegând tăcerea, în tot ce-ar însemna

cuvânt de taină

Neînţelept eşti, mersul nainte nu te-ncântă-

cu ce nu ştii-tăcerea de aur-te hrăneşti.

Eşti bolnav-căci tăcerea-i neştiutoarea-i boală,

iar Cuvântul cel cald şi-atrăgător-sănătate,

Tăcerea –i umbră, noapte; Cuvântul-plină zi.

Cuvântul adevăr e, viaţă-nemurire.

Să cuvântăm întruna, tăcerea nu-i a noastră

de vreme ce ni-e chipul după al Vorbei chip.

Să cuvântăm întruna, căci gândul sfânt din noi e

vorbirea cea de abur a sufletului mut.

15 ianuarie 1892

Trad. Elena Lazăr

Héctor P. Agosti - Brâncuşi

Sfântul Ioan al Crucii a putut asculta muzica

inefabilă a „singurătăţii sonore”.

Brâncuşi ne inundă

cu sonora lui linişte

E o muzică patetică şi în acelaşi timp

senină, ca şi cum ne-am simţi deodată aidoma primului

om de la purcederea lumii,

uluiţi de imensa linişte , dar copleşiţi

în acelaşi timp

de reala şi profunda sa sonoritate.

La Brâncuşi parcă s-ar fi împlinit

profeţia lui Antonio Machado:

că vorbesc doar inima şi piatra,

o piatră redevenită inimă prin graţia poeziei şi o

şi mai tare inimă în neîntreruptul ei dialog

liniştit.

Omul descoperă astfel o dimensiune rotundă.

Se află el însuşi în faţa lumii,

se află el însuşi în lume,

se află el însuşi în sine:

se poate contempla în totalitatea lui

de fiinţă totală.

Iar liniştea se populează de muzici,

deoarece Brâncuşi face ca omul să se nască

în înfiorare.

Trad. Ion Caraion

Adrian Moldovan - Toamna, voce Adina V.

O frunză se coboară ușor dintr-un copac,

Mă uit la ea, e toamnă, mă întristez și tac,

E-ngălbenită, tristă, dă semn că stă să moară,

Dar o aștept să vină din nou la primăvară.

E toamnă, întuneric, ce frig și ce pustiu!

Și, totuși, cred că toamna se va trezi târziu

Cu păsări care pleacă spre țările mai calde,

Cu soarele sechestru pe raza care arde.

Și brusc, e începutul finalului de verde,

E galbenul stăpânul a tot ce se mai vede,

Iubito, vino-n brațe să ne-ntomnim și noi 

Și vom trăi a verde de vineri până joi

În lumea noastră, singuri, cu frunzele veșmânt 

Vom celebra iubirea și toamna pe pământ.

Adrian Păunescu - Textul din urmă, voce Adina V.

                                                                 

Aicea m-aş întoarce

Odată îndărăt

Ca să m-aplec sub piatră

În râul care scurmă

Să iau izvoru-n braţe

Şi-apoi să vi-l arăt

Spunându-vă: acesta

E textul meu din urmă.

După atâta viaţă

Trăită-n manuscris

Ca un agent al obştei

Sau ca un alt sihastru

Mi-nchipui că, probabil

Nu-mi este interzis

Să mor purtând în braţe

Acest izvor albastru.

Este izvorul Izei,

O lacrimă din Nord

Un arhetip ce-şi este

Contemporan, amonte

Stau muntele şi apa

În dulce dezacord

Şi-n orice întuneric

Atâta orizont e.

M-am adăpat în viaţă

Din oale fel de fel

Şi-am cunoscut cristale

Cu buze de paradă,

Am auzit pe limbă

Ninsori de clopoţel

Şi am simţit cu talpa

Prinosul de zăpadă.

Şi ape leşioase

Şi puţ cu-accent acid

Şi am pierdut şi gustul

Fântânii de acasă,

De la izvorul Izei

Abia acum deschid

Fiinţa mea mânată

De-o sete leşioasă.

De n-aş avea nevoie

S-o simt pe-ntregul trunchi,

Cu lacrimi aş sorbi-o,

Nobiliara apă,

Şi în izvor de-odată

Cu stelele-ngenunchi

Stau eu să-ncep izvorul

Sau el să mă înceapă.

Şi pentru clipa-n care

Într-un final de foc

O să se-arate moartea,

La ea să mă înhaţe,

Fac astăzi repetiţii

Şi vin în acest loc,

Să-nvăţ cum se ridică

Izvoarele în braţe.

Şi nu am nici un martor

Să-mi spună bun şi rău,

Să vină după mine

Ca el să recunoască:

,,Lăsaţi-i lui izvorul,

A fost izvorul său!''

Şi alt izvor să sară

Din scoarţa pământească.

Albastru trece Iza

Prin malurile verzi,

Obârşia-n enigmă

De veacuri plânsu-mi-s-a,

Aici pe tine însuţi

Întâi şi-ntâi te pierzi

Ca să te redescoperi

Purificat de Iza.

Va fi călătoria

Acestui râu în jos,

Va trece printre pietre,

Va lumina comune,

Va adăpa şi oameni

Şi vite cu folos,

Când altă Iza-ncepe

Pe cer să se adune.

Şi când va fi momentul,

Cu mâini pustii să mor,

Să mi le-ncarc de-această

Obârşie de ape

Şi textul meu din urmă

Să fie-acest izvor

Pe care cu privirea

L-am şi transcris aproape.

George Bacovia - Largo

Muzica sonoriza orice atom...

Dor de tine, şi de altă lume,

Dor...

Plana:

Durere fără nume

Pe om...

Toţi se gândeau la viaţa lor,

La dispariţia lor.

Muzica sentimentaliza

Obositor, -

Dor de tine, şi de altă lume,

Dor...

Muzica sonoriza orice atom.