O vreme de argint masiv
Pe-alocuri înnegrit de vreme,
Ţintat cu sori, metalic tiv,
La orizont scrâşneşte, geme.
Copacii de argint, tăcând,
Din crengile de-argint, oprite,
Nemailovind, nemaisunând
Nici ore-ovale, nici clipite,
Par, cum îi întâlneşti, aşa,
Explozii împietrite, surde,
Care-au ţâşnit spre cer cândva,
Din arhebuze şi din durde.
Dar eu bat câmpul iernii, greu
Cu paşii de-argint îi sun argintul.
O, fericit auzul meu!
Ecoul bate-n jur argintul
Şi-o clipă dacă m-aş opri
S-ar prăbuşi, de-argint, o clipă.
Şi peste câmp s-ar auzi
Ţintatul brâu de-argint cum ţipă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu