Am fost logodnicul durerii,
Cobzarul cu aceleași strune
Ce-și țese cântecu-nvierii
Din stihuri de îngropăciune.
În noaptea mea înviforată,
Drumeț îndrăgostit de soare,
Am fost o harfă spânzurată
Pe-o streașină de închisoare.
Zidit din lacrimi și dezastre,
Eu am vestit o lume nouă,
Voi mi-ați dat vaierele voastre,
Eu mi-am dat inima mea vouă.
În zilele de pribegie,
Biet rob lovit de biciul urii,
Eu am purtat de-o veșnicie
Prea mult blestem în cerul gurii.
Mirarea deci să nu vă prindă
Că azi, sub tâmpla mea căruntă,
Nu e nici zumzet de colindă,
Nu sunt nici chiote de nuntă.
(din volumul Din larg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu