Mircea Micu - Lumina mea

Când vei săpa grădina trezită chiar în zori

Gândindu-te la mine ca fluturul la flori,

Dea Dumnezeu să ningă cu prăbușiri de nori.

Hârlețul tău să fie ușor precum un vânt

Când îl afunzi tăcută în pământ,

Încrâncenată, fără de cuvânt.

Și va veni și seara ca bufnița de puf

Și ciocul ei va smulge mici stele ce se rup

Din înălțimi de tablă, din aprigul văzduh.

Ai grijă tu de vișin. Nu-l reteza din crengi,

El e un vișin tânar și printre pomi întregi

Mă leagă de viață cum numai tu mă legi.

Nu-ți încerca veșmântul de moarte care-l ai,

Pune-ți la îndemână foșnirile de mai,

Mă leagă de viață cum numai tu mă legi.

Nu-ți încerca veșmântul de moarte care-l ai,

Pune-ți la îndemână foșnirile de mai

Și nu te mai încrede în mult râvnitul rai.

Nu mă uita. Mi-e ființa de viața ta legată,

Lumina mea, pe veci nedescifrată,

Mai naște-mă să mor încă o dată…

Octavian Paler - replică Dumitru Neagoe

Îmi închipui că puţini s-au gândit la ciudata asemănare dintre dragoste şi dresură. În orice legătură dintre o femeie şi un bărbat, unul dintre ei trebuie să se lase domesticit. Altfel iubirea nu se poate desăvârşi. Unul trebuie să-şi piardă libertatea şi să devină supus. În felul acesta îl constrânge pe cel puternic să se ataşeze de supunerea sa...

Octavian Paler

Nu cunosc viața lui Octavian Paler. Nici în câte stații a oprit trenul până la gara finală., .. unde pe un peron aglomerat din fiecare tren care opreste, coboară amintirile. Ea și el, două ființe inocente care locuiau într-un copac, privindu-se au văzut că sunt frumoși . El s-a îndrăgostit de ea, ea de el. Au hotărât să coboare unindu-și brațele în jurul trunchiului capacului în care au trăit. Când au atins cu vârful degetelor de la picioare pământul, au simțit gustul plăcut al mărului din care au mușcat. Mirat bărbatul a spus: Pe pământ este Raiul adevărat. Se spune ca au trăit fericiți până la adânci bătrânețe.. Mulți dintre tineri, tinere, născuți și crescuți în puful de acasă, fără să simtă adierea vântului și mirosul pământului, fără să știe dacă Octavian Paler, a rezervat un loc pe peronul gării și pentru ei, pleacă și se trezesc într-o lume pestriță unde merele nu au gustul și parfumul fructului interzis.
Aleargă și caută, caută și aleargă în trenul care oprește în fiecare haltă până când ajunge în stația finală. Deschid disperați toate ușile. Timpul nu-l mai prinzi.. Unde ești, Domnule Octavian Paler? Aici, aici, aici, răsună un amplificator de gânduri...

Dumitru Neagoe 

9.07.2019