Ion Pillat - Ovidiu

Întâia stea clipi în zare. Vântul 

Porni prin stuf cu aripă de păsări, 

Apoi stătu. Se auzi deodată 

Rostogolirea valului, departe,

Urcând mereu din partea dinspre mare — 

Când l-am zărit venind încet și singur, 

Cu capul aplecat puţin ca unul

Ce stă de mult de vorbă cu pustiul. 

Prin bălţi, în care triste păpurișuri 

Oftează lung cu șoaptă omenească, 

Vânasem toată ziua și cu pusca

Pe umăr mă-ntorceam înspre cetatea 

Ce-a fost odată Tomis și-azi e alta. 

Pe câmpul ars de toamnă al Dobrogei, 

Știam că va veni multașteptatul

Poet, ce-ţi plânge peste morţi durerea. 

Dar ochii lui, bătrâni de zeci de veacuri,

Nu m-au văzut. Sub albele lor gene 

Priveau adânc spre ţărmul unde-n noapte 

Se deslușea neptunic glasul mării. 

Atunci, din stuful ghiolului o albă 

Aripă și-a-nălţat, străină, zborul,

Şi lebăda sălbatică, în taina 

Acestui cer, prin stelele de toamnă, 

S-a legănat o clipă, ca ţinută

De tremurate fire de-ntuneric; 

Apoi s-a dus ţipând atât de jalnic 

Că vântul speriat s-a strâns în baltă

Şi sufletul în mine, când pe zare

A lunecat cu aripe întinse

În noapte, spre o ţară de lumină 

Cu soare cald sub care cresc coloane 

Ce-și înfloresc zăpada cu acantă.

Pierise zborul alb în umbră. Pasul 

Meu singur stânjenea singurătatea. 

Un far clipi departe. Dinspre mare 

Sirena unui vas mugi să plece.

În gara din Palas locomotive

Rar pufăiau. Un tren trecu în goană. 

Pe stepa înnoptată uruirea 

Vagoanelor se stinse. Numai marea 

Rămase să-și ridice glasul antic,

Sub zodiile toamnei, numai marea.

Revolta maimuței - autor necunoscut

Odată, o maimuță din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

A zis : Atențiune ! Sunt foarte afectată!

Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,

Că omul ar descinde din bună noastră rasă.

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!

Și, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jignește

Când spune cum că omul cu noi se înrudeste!

Ați pomenit vreodată divorțuri printre noi?

Copii lăsăți pe drumuri sau arme de război?

Am inventat, noi, cipuri și alte drăcării?

Însemne sataniste, otrăvuri, șmecherii?

Văzut-ați pe vreunul, retras în junglă deasă,

Ca să scorneasca arma distrugerii în masă?

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

E biodegradabil. Natură o-ngrijim.

Iar omul otrăvește, în fiecare zi,

Păduri, câmpii și ape, și zările-azurii . . .

N-avem starlete porno sau dive-travestiți,

Și, orișice s-ar zice, nu suntem troglodiți!

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

Drogați, lacomi de sânge sau homosexuali,

Escroci, bandiți, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi așa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,

Nici teroriști, nici dogme, nici luptele de clasă . . .

Cât am bătut eu jungla, scuzați, n-am observat

În obștea maimutească vreun cocotier privat.

Urmând calea cea bună și, evident, corectă,

Adolescenții noștri părinții și-i respectă .

În ierarhia noastră, cum e firesc și drept,

Devine șef acela viteaz, agil, deștept,

Capabil viața obștei s-o țină, s-o păzească,

De rele și primejdii turma să o ferească.

Adesea șeful nostru își riscă mândra blană,

Ca turmei să-i găsească loc de dormit și hrană.

Pe când, priviți! La oameni, ferească Domnul sfânt ,

Șefi sunt cei fără suflet și fără de cuvânt,

Corupți, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

Nebuni după putere și după bunăstare!

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,

Contează doar averea și înmultirea ei.

Nu veți vedea vreodată, cât soarele și luna,

O minte de maimuță dospind în ea minciuna.

La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură

Sunt legi de referință, a doua lui natură.

Chiar dac-aș fi silită de vreun laborator,

N-aș deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .

Și iată înc-un lucru, din lumea mea, frumos :

La noi nu se întâmplă război religios,

Nici sfinte inchizitii, nici libertăți în lanțuri,

Nici chefuri după care să ne culcăm prin șanțuri,

Nici ordine mondială, și nici naționalism,

Și nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .

E-adevărat că omul, acest biped, gunoi,

Arată ca maimuța , dar n-a descins din noi!

autor anonim

George Țărnea - Confortul somnolent

Colecţii de cuvinte şi de-ntâmplări frumoase,

Albume cu poeme şi poze la minut...

Luxuriantă-i calea iubirii mincinoase

Prin cel mai fără zare şi mai arid ţinut!

Ne bucurăm din teamă şi flămânzim din joacă,

Plătindu-ne cu fluturi singurătatea-n doi,

Dar aşteptăm, degeaba, sărutul să se coacă

Şi să devină fructul desprinderii de noi.

E mult prea slab îndemnul pentru durerea vie

Care-nsoţeşte paşii iubirilor fierbinţi

Şi grele şi grăbite, spre zarea străvezie,

În cursa infernală de scoatere din minţi.

Ce ni se pare nouă, din toate, la-ndemână,

E doar această cloacă de somnolent confort

Şi nişte vagi impresii, ţinute strâns în mână,

După ieşirea verii dintr-un miracol mort.