Înveşmântaţi în rouă şi în flori,
N-avem răbdare să luăm aminte
Şi ne trezim spre seară, uneori,
Desmoşteniţi de somn şi de cuvinte.
Cum să ne fie dragostea liman,
Cum să ne fie somnul alinare,
Când doar un crivăţ trece, inuman,
Peste măruntul foc din lumânare?
Şi iată-ne dormind, aproape stinşi,
Pe-acelaş pat de gheaţă zdrenţuită,
Revoltător de singuri, dar convinşi
Că numai vremea trebuie-nnoită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu