Nicolae Iorga - Să nu uităm

Așezați unde suntem, în bătaia tuturor vânturilor, ca și cum ne-ar fi fost menirea să stăm de strajă în fața și împotriva celor mai sălbatice vijelii, toată viața noastră de aproape două mii de ani n-a fost altceva decât o trântă cu primejdia.

Am biruit adesea, dar cea mai mare biruință e că avem, în ciuda tuturora, un pământ și un steag pe care ai noștri au fost vrednici să le apere.

Dar sunt și la neamul cel mai dârz întru apărarea bunurilor sale și ceasuri rele pentru care nu noi, și nu noi toți, suntem vinovați.

Să nu le lăsăm să treacă fără urmă. Dacă n-am putut plăti atunci răul ce ni s-a făcut, de atâta să avem grijă: măcar să nu uităm!


Nicolae Iorga

7 septembrie 1940

George Țărnea - Solemna amăgire

Înveşmântaţi în rouă şi în flori,

N-avem răbdare să luăm aminte

Şi ne trezim spre seară, uneori,

Desmoşteniţi de somn şi de cuvinte.

Cum să ne fie dragostea liman,

Cum să ne fie somnul alinare,

Când doar un crivăţ trece, inuman,

Peste măruntul foc din lumânare?

Şi iată-ne dormind, aproape stinşi,

Pe-acelaş pat de gheaţă zdrenţuită,

Revoltător de singuri, dar convinşi

Că numai vremea trebuie-nnoită.

George Bacovia - Noapte de vară

Noaptea-ncet, ticnit se lasă -

Poezie sau destin -

Luna urcă, somnoroasă, -

Vino, vin!

Este linişte, răcoare,

Codrul e de farmec plin -

Pe sub teii încă-n floare, -

Poezie sau destin.

În suavele parfume

Poezie sau destin -

Ori pe unde-ai fi în lume, -

Vino, vin!

Îngerii deasupra noastră

Vor cânta un imn divin -

Ah, ce clară noapte-albastră, -

Poezie sau destin.

George Bacovia - Poveste

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,

Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori

Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,

Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată

Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări

Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată

Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ţi-i sete de iubire

Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,

Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,

Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,

Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,

Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere

Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua când ţi-am spus că eşti frumoasă,

Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat

Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă

Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?