Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai, nu sunt cu tine,
Chopin - un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.
De iarnă mă satur, de plânset te saturi,
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.
Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte,
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.
Iar dacă ai fi dintr-odată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine,
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case,
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.
Pendula ca ştreangul de moarte e gata,
Se mişcă de parcă mă strânge cravata,
Mă târâi pe coate, te caut pe pernă,
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.
Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece,
Aud un pian, un Chopin de departe,
De care n-ai parte, de care n-am parte.
Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat pe coastele mele,
Atât aş voi: să te văd încă o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată.
Şi când lângă focul ce-atât ne legase
în soba adânc păduraticei case,
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.
Aşa cum acum când eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.
Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare
Şi el îmi răspunde c-un sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.
Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu