joi, 19 aprilie 2018

Romulus Vulpescu - În fiecare zi



În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.

Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi, din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai știm că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire și de mare,
Și nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deșert de disperare.

marți, 10 aprilie 2018

Radu Stanca - Adio la prieteni



Fac reverența cuvenită
Și mă retrag din adunare.
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!


Nu încercați la despărțire
Să-ncrucișați cu mine spada.
De-acum las totu-n părăsire, 
De-acum am rupt-o cu balada.

Rămâneți, cum sunteți, la mese
Și nu vă pierdeți dispoziția.
Nici unuia că plec nu-i pese
Nu-mi luați în seamă dispariția.

Eu merg acum în altă parte, 
La alt banchet, unde-i mai bine,
Mă duc la chef cu doamna moarte.
Acolo se petrece bine.

Acolo se servesc bucate
Ca-n altă parte nicăierea.
Tăceri de foc nenumărate.
Grimase ce-nspăimântă firea.

Iar la sfărșit amfitrioana,
Ea însăși îți servește vinul
Care-ți deschide larg Nirvana.
Care-ți alină-n chinuri, chinul.

Deci, reverența obișnuită
Și mă retrag din adunare!
O altă umbră mă invită.
Stimate umbre, salutare!

Radu Stanca - De-aș fi rege



Mă iubesc mai mult ca pe oricine
Și-s gelos pe-oricine mă iubește.
Tot ce mica-mi inimă poftește
Mi-e prilej de-orgii și de festine.

Tot ce vreau pe loc mi se-mplinește, 
Orice fleac visez, îndată-l capăt.
Dragostea de mine n-are capăt
Și trăiesc din plin, împărătește.

Curtea mea-ncărcată cu portaluri
Mă desfată-ntr-una, zi și noapte.
Până-n cer s-aud, desferecate, 
Chiotele gureșelor baluri, 

Până-n codrii-adânci unde dorm nimfe
Ce tresar din somn de-atâta cântec
Și-apoi vin, săltând ușor din pântec
Și-unduindu-și verzile lor limfe.

Mă iubesc mai mult decât nebunul
Care-mi sare-ntruna înainte
Și de mândru ce-s, pe-ncălțăminte
Când pășesc, mă legăn ca păunul.

Mă iubesc mai mult decât pantera
Care-mi linge tălpile și mâna, 
Decât robul negru și cadâna
Ce m-adoarme noaptea cu titera.

Nevăzut, văzut, sfidez orașul
Și desmierd cu palmele-mi virgine
Insinuanta lebădă ce vine
Să m-atingă moale cu panașul.

Și-n adâncul nopții, fără lege,
Mă iubesc atât de mult, pesemne, 
Că-nvestit cu tainicele semne
De-aș fi rege-aș fi un strașnic rege.

De-aș fi rege-aș duce-o tot în chefuri
Și-as întinde-ospețe noaptea toată, 
Dar pe cei cu care-aș face-o lată
I-aș ucide-a doua zi în beciuri.

Mi-aș vopsi picioarele cu roșu
Și-aș iubi bomboanele și danțul, 
Seara aș iesi, plimbând cu lanțul, 
Când ogarul verde, când cocoșul.

De-aș fi rege-aș reclădi Sodoma
Și-aș stârni din nou în circuri jocul.
Ca să cânt la poalele ei focul
Aș aprinde înc-odată Roma.

Iar în culmea ultimei petreceri
Aș plezni de-atâta veselie, 
Aș fi veșnic primul în beție, 
Aș fi veșnic primul în întreceri.

Și din țara mea și-a frumuseții
Tuturor le-aș face câte-o parte, 
Încât veacuri multe după moarte
M-ar cânta tâlharii și poeții.