Dac-ar fi să-nțeleg, când e clipa să mor,
M-aș ruga la ninsori pentr-un ultim fior,
M-aș ruga de ninsori să mă ningă fatal
Și să pot să ajung acest fel de final.
Tot mai dor mi-e acum, de esențe de frig,
Peste-un râu înghețat, către lume să strig
Și să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc
Și nemernicul ger să mă ardă pe loc.
Deșănțatele veri sunt prea triste și dulci,
Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi,
Am nevoie să pot potoli cu ceva,
Un incendiu pornit dinspre inima mea.
Mă-nsoțesc, prin oraș, c-un ghețar invalid
Și călduri vor veni să ne puna la zid,
Dar eu nu mai suport nici femele fierbinți,
Nici pavaje ce duc la ieșirea din minți.
Am văzut despărțiri, decorate urât,
Cu satanice ploi ce plângeau și atât
Și-am văzut și căderi pe o pantă de schi,
Unde totu-i frumos și se poate muri.
Despre mine nu știu, când o fi să și mor,
Dar mă rog de ninsori, pentr-un ultim fior,
Să-ți dea dreptul să știi, să n-ai cum să mă vezi
Și să mor arogant în eterne zăpezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu