Vezi, uneori tristețea acestor clipe șterse
Nu-i stih s-o poată-ncinge, nici trup s-o poată lua,
Din manuscrisul nopții stă toată să se verse
Precum din vine toamna s-ar rupe și s-ar da…
Tu ești tristețea mare, ești dragostea mea pură,
Singurătate care luminii mele-i fu,
Prin lanurile vieții amiezile se fură
Și eu sunt beat de tine, sunt orb de-atâta tu…
La poarta ta e vinul mai limpede ca marea,
Când sufletul mă caută, la ce mă mai găsesc…?
Mi-e drag ȋn tine trupul cum dragă mi-e și floarea
Acestor mâini deșarte ȋn care mă privesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu