Ștefan Octavian Iosif - Poveste

Se spune-n basme c-a trăit
Demult, demult, pe lume-odată,
Un biet copil orfan robit
De-o vrăjitoare blestemată.

In lanțuri ea-l ținea oricând,
Și el plângea de disperare,
Dar lacrimile-i picurând
Se prefăceau mărgaritare...

Iar vrăjitoarea le strângea
Și tot mai multe vrea să strângă,
Încât din ce mai mult plângea,
El tot mai mult avea să plângă.

Așa copii obijduiți
Pe lumea noastră sunt poeții,
Încătușați și chinuiți
De vraja blestemat-a vieții.

Ei plâng de drag, ei plâng de dor,
Și cearcă în zadar uitare,
Sporind cu lacrimile lor
Comoara de mărgăritare!