luni, 31 octombrie 2016

Mihai Eminescu, scrisoare pentru Veronica Micle, 7 februarie 1882



Momoți dragă,
Din faptul că nu ai căpătat ieri depeșa, vei fi conchis fără îndoială că ieri nu a fost la ordinea zilei petiția ta. De la 1 pân’ la 4 am stat ieri la Camera în deșert. Nicu Gane mi-a spus c-o să vie Sâmbata viitoare, ceea ce doresc și eu pentru ca să se mântuie odată.
Pe pezevenchiul cel de grec nu-l mai primi, te rog; sau – dacă-l primești – te oblig să fie și Câmpeanca de față, pentru că nu voi să rămâi tu, om sincer și adevărat, incapabil de viclenie și minciună, sub impresia acestui șarpe veninos, acestei archicanalii ingrate, mincinoase și spioane. – Eine schwache Stunde – zici tu că e partea slaba a femeilor. De aceea mă tem și eu mai mult decât de orice și de aceea găsesc preferabil să nu-l găsesc de loc și să-i ceri prin madame Câmpeanu scrisorile, dacă va veni. Ce mai are a-ți spune azi, când a aruncat asupra fericirii noastre cea mai neagră injurie? Eu nu știu cum tu nu ai sentimentul pe care-l am eu și nu recunoști că apropierea acestui mizerabil de tine e o injurie mortală pentru noi amândoi? Din purtarea ta în această cestiune delicata voi face un merit, dacă va fi bună, un merit pentru care îți voi fi recunoscător toată viața mea.
Nicuța, fii cuminte. Pe mine m-apucă iar furia înnăscută caracterului meu, gelozia, cea mai rea și mai amară din toate patimele. Te rog să n-o hrănești, dacă nu vrei să-mi iei liniștea trebuincioasă pentru a iubi atât de senin, precum te-am iubit în momentele cele mai bune ale vieții.
Te sărut din creștet pân’în talpi și rămân
al tău Emin
7 fevruarie 1882

Un comentariu: