miercuri, 25 noiembrie 2015

Ion Minulescu-Rămâi


Iar vrei să pleci? Rămâi aici, nu vezi
Cum toamna-a smuls tot verdele grădinei,
Cum norii-închid ferestrele seninei
Bolți, sub care alt'dată rătăceam
Și-ți repetam ce nu vreai să mă crezi?...
Iar vrei să pleci? Rămâi aci să-ți spun
De ce-ți păream alt'dată-așa nebun-
În prima zi când nu ne cunoșteam?...

Pe-atunci eram- îți mai aduci aminte?-
Eram așa cum iar am vrea să fim-
Nici nu iubeam, nici nu voiam să știm
Al cui voi fi și-a cui vei fi...Eram
Copii naivi, cuminți și fără minte.
Dar mai târziu, a fost de-ajuns o seară
De mai, trăită sub castani afară
Și-a doua zi...
A doua zi te vream
Să-mi fii alături nu o zi ci toată
Viața...Dar tu nu puteai pricepe
De ce și-azvârle marea-nfuriată
Stingherii stropi spre zidul de granit...
Și n-ai ghicit
Înverșunarea mișcătoarei stepe
Decât târziu...Și-atuncea m-ai iubit!...
..............................

Și-azi vrei să pleci? De ce-ai plecat, nu vezi
Cum toamna-a smuls tot verdele grădinei,
Cum norii-închid ferestrele seninei
Bolți, sub care alt'dată rătăceam?
Rămâi aici...Nu vezi cum cei dintâi
Peri albi sosesc învingători...Rămâi
Să-ți mai repet ce nu vreai să mă crezi
În prima zi când nu ne cunoșteam.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu