Nicolae Labiş -Dacă toate astea fi-vor învăţate

Fiii voştri singuri hotăresc în viaţă
Care-i meseria ce o vor urma, 
Fiii voştri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.
Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte, 
Îşi aleg iubita mângâind-o blând, 
Inima lor largă şi sinceră-şi roteste
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.
Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele poveţe -
Dorul de lumină, scârba de noroi.
Cât sunt fragezi încă, mame, învaţaţi-i
Să iubească floarea pură din livezi.
Să iubească-ntinsa mare şi Carpatii, 
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.
Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea, 
Ochii lor să fie limpezi şi curaţi, 
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.
Oamenii, din suflet, vesnic să iubească, 
Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;
Invăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.
Să iubească versul, să iubească struna
Ce-i curat în lume, ce e nou şi viu;
Cât sunt mici să-nveţe a urî minciuna.
Astea nu se-nvaţă când e prea târziu.
Să iubească ţara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame, dragostea de ţară
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.
Ea să le sclipească-n licărul pupilei, 
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de ruşinea zilei
Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.
Dacă toate astea fi-vor învăţate, 
Restul o să vina de la sine-apoi
Şi-au să se-mplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-inşii, mame scumpe, voi.