Adrian Păunescu - Criză în intuneric

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga, 
Ce margini greţoase de hău
Şi mare în ţărm îşi continuă tanga 
Şi mie mi-e rău.

Ce mult întuneric, nu văd nici o cale, 
Vapoarele-n mare sunt reci, 
În mine un haos întreg se prăvale 
Şi, moarte cum treci!

Se vaită cucii în cuiburi ciudate
Şi mie, în mine mi-e greu.
Şi marea bolnavă se-agită şi bate
În sângele meu.

De ce să m-agăţ când sunt toate fugare
Şi oamenii dorm liniştiţi, 
De tine, pădure, şi bornă, şi mare, 
De voi ce nu ştiţi.

Un doctor imi trebuie, unde e dansul ?
Mă doare şi nu ştiu să spun, 
Ca hăţul mă trage în negură plânsul, 
Mi-e rău şi sunt bun.

Contractele mele cu lumea sunt sparte, 
Contractul cu mine e mort, 
Spre casele tale, absurda mea moarte,
Abia te mai port.

Mă aflu-n maşină, şoferul opreşte, 
Mi-e teamă-n şosea c-o să mor, 
Şi marea vuieşte un pic de nădejde
Şi-un prim ajutor.

Şi-apoi la hotel, într-o cameră chioară
Injecţii şi tot ce mai e, 
I-e sila fiinţei acum să şi moară
Şi nu ştiu de ce ?

La marginea mării venise poetul
Să doarmă un somn liniştit
Şi poate-l obţin, acum, eu, cu încetul, 
Cădere în mit.

Aprind o veioză şi faţa mi-e sură, 
Injecţia bate adânc
Şi somnul sau moartea alene mă fură, 
Mi-e bine şi plâng.

Atâta pustiu e pe buzele mele, 
Chimia m-a dat vârstei reci, 
Mai sunt sanatorii, deasupra în stele, 
Poţi moarte să treci.

Adorm pronunţând bâlbâite cuvinte
Şi pulsul mi-e trist şi mi-e rar, 
Mă trag ca un stol de aduceri aminte
În dicţionar.

De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga
Şi trupul beteag şi olog
Şi marea în ţărm îşi continuă tanga 
Şi cui să ma rog ?