joi, 28 mai 2015

Ana Blandiana -Banca timpului



Dacă n-aş fi avut convingerea că orice clipă pe care o trăiesc, pe care o risipesc, care trece, se depune totuşi undeva - într-un safe la care numai eu am acces şi în care nimic nu se degradează şi nu se pierde - nu aş fi fost, sunt sigură, în stare să ajung la această vârstă, aş fi înnebunit demult calculând astronomicele cifre ale secundelor irosite.

Sunt atât de încredinţată, însă, că nimic din ce-am trăit n-am trăit degeaba, că nimic din ce-am văzut n-am văzut în zadar, că nimic din ce-am suferit n-am suferit fără rost, încât încerc uneori sentimentul - aproape iresponsabil - pe care trebuie să-l aibă acţionarii marilor întreprinderi, care ştiu că simpla trecere a vremii îi îmbogăţeşte necontenit. Şi chiar dacă amân fără încetare să scot de la Banca Timpului mormanele de minute, şi de zile, şi de ani, strânse aproape fără voia mea acolo, existenţa acelei bănci nu este mai puţin importantă pentru mine.

La urma urmei, omul cel mai bogat din lume nu este cel care mănâncă cel mai mult, sau se îmbracă cel mai bine, ci acela care ar putea oricând să o facă.



Comentariu Nella


Poetei Ana Blandiana,
Cât este de frumoasă!
Am admirat-o, înainte de a înțelege. Există astfel de ființe serioase, talentate, care respectă scrisul, au eleganță în această tentativă de a explica sensibilitatea și dispoziția de "Poezie". Talentul are la temelie un strat mult mai profund, subtil, cel al spiritualului. Face parte din Galeria de Artă a filozofilor, prin gradul de abstractizare înalt al conceptului de viață, de poezie, și care, face dificilă uneori înțelegerea, subtilitatea de gândire. Cu o vastă cultură literară sau științifică, poți fi unilateral, materialist, în acest plan al existenței. A lăsat în anticamera minții cultura agonisită, ca să ia cu sine, Sinele la lectură, inteligența pură, emoțională, partea curată a sufletului, și trecut prin autoanaliză. Un stil original, dezbrăcat de haina îngâmfatei intelectualițăti, a prejudecăților învățate sau primite, de care s-a delimitat. De aici înțelepciunea și, când "lumina" a început să răzbată "întunericul". Călătorind în spațiul acestei lumi, a trecut prin lumile îngerilor, "a cules", a expus "elementele" naturale, și sintetizând rostul gândirii clare. "Banca" pe care s-a așezat, să perceapă esență, absolutul în manifestare, prin intermediul unui timp, să învețe adevărul despre sine. În lumea subtilă, imaterială, există Iubirea. Venind aici cu această misiune, și mult har, scrie cu sufletul, un scris metafizic remarcabil, îmbogățește mintea și trupul care interacționează cu timpul universal. Iubirea inimii, creativitatea, încrederea într-un scop, dorința de viață, fermitatea și existența obiectivelor clar propuse, autenticitatea simțirii, toate într-o ființă profundă! Și explicată de raționamente pline de frumusețe, de claritate, și coerențe logice, în bogăția conferită prin scris, poezie, viață!
Mulțumesc pentru regal!
Noapte bună, scumpă mea, Adina!