Un mare poet a spus cândva că noi , oamenii,suntem ceea ce ne amintim. Poate alegem să păstrăm în mintea noastră doar ce a fost frumos, poate unii reţin doar ce a fost urât şi îşi duc existenţa măcinaţi fiind de ură , regrete. A citi simţirile altora este , gândesc eu , cel mai frumos omagiu adus persoanelor care şi-au deschis sufletul în faţa tuturor. Unii din ei au scris povestiri , romane , alţii poezii. Fiecare aşa cum sufletul lui a ales să vorbească.
Am considerat mereu că orice scriere, indiferent de gen , arată gândirea , sufletul si trăirea persoanei care a scris-o.
Poezia ...poezia pentru mine este cununa care a strâns cele mai frumoase simţăminte si care mă lasă şi pe mine să adaug din florile inimii mele. Pentru că poezia te trimite in visare, iţi deschide un drum către meditaţie. Comparativ cu un roman care descrie o acţiune pe multe pagini , poezia este scurtă , însă prin mesajul transmis este mai complexă ca un roman. În poezie un singur cuvânt poate fi un capitol , depinde cum îl primeşte cel care citeşte poezia , cum o simte...cum vibrează aceasta în el .
Am scris ieri o scurtă poezie despre ce înseamnă a fi poet. În cuvinte simple. Fără rimă elaborată , fără a numără silabele , nu am analizat ritmul , am scris aşa cum am simţit, simplu. Doream să exprim ca a fi poet nu înseamnă neaparat să scrii o poezie perfectă ..tehnic, ca să zic aşa. Dacă cel care a citit-o a simţit trăirea ta , atunci eşti poet,dacă versurile tale l-au alinat , iar eşti poet.
S-a discutat mult despre reguli în poezie . Da , sunt şi eu una din cei care adoră rima, care caută muzica în poezie. Însă am vibrat şi la poezii fără rimă , ritm ...pentru că mi-au transmis ceva.
Şi revin...cineva spunea că poezia nu se scrie cu cuvinte,ca perfecţiunea ...nu atrage atenţia şi că suntem ceea ce iubim! Acea persoana a sfidat orice regulă , a revoluţionat poezia , a dus-o spre Înalt, a întunecat întunericul ca să deschidă porţile Luminii. Pentru că nimic nu este mai firesc decat absurdul.
El a scris astfel :
"Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu."
A uitat de rimă şi a scris o strofă în care 7 versuri se termină cu acelaşi cuvânt "plânge"...apoi s-a jucat cu versul alb.
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
Tot el ne-a învăţat cum se zboară ...
Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.
Eu ...l-am "descoperit" târziu, îl ştiam , trecusem pe lângă el , însă nu-l înţelesesem. Acum , privesc totul altfel , am învăţat să caut înţelesul ascuns..sau mai bine zis, el m-a învăţat să-l văd. Şi pentru asta îi multumesc marelui Nichita Stănescu , care azi ar fi împlinit 82 de ani .
Am considerat mereu că orice scriere, indiferent de gen , arată gândirea , sufletul si trăirea persoanei care a scris-o.
Poezia ...poezia pentru mine este cununa care a strâns cele mai frumoase simţăminte si care mă lasă şi pe mine să adaug din florile inimii mele. Pentru că poezia te trimite in visare, iţi deschide un drum către meditaţie. Comparativ cu un roman care descrie o acţiune pe multe pagini , poezia este scurtă , însă prin mesajul transmis este mai complexă ca un roman. În poezie un singur cuvânt poate fi un capitol , depinde cum îl primeşte cel care citeşte poezia , cum o simte...cum vibrează aceasta în el .
Am scris ieri o scurtă poezie despre ce înseamnă a fi poet. În cuvinte simple. Fără rimă elaborată , fără a numără silabele , nu am analizat ritmul , am scris aşa cum am simţit, simplu. Doream să exprim ca a fi poet nu înseamnă neaparat să scrii o poezie perfectă ..tehnic, ca să zic aşa. Dacă cel care a citit-o a simţit trăirea ta , atunci eşti poet,dacă versurile tale l-au alinat , iar eşti poet.
S-a discutat mult despre reguli în poezie . Da , sunt şi eu una din cei care adoră rima, care caută muzica în poezie. Însă am vibrat şi la poezii fără rimă , ritm ...pentru că mi-au transmis ceva.
Şi revin...cineva spunea că poezia nu se scrie cu cuvinte,ca perfecţiunea ...nu atrage atenţia şi că suntem ceea ce iubim! Acea persoana a sfidat orice regulă , a revoluţionat poezia , a dus-o spre Înalt, a întunecat întunericul ca să deschidă porţile Luminii. Pentru că nimic nu este mai firesc decat absurdul.
El a scris astfel :
"Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu."
A uitat de rimă şi a scris o strofă în care 7 versuri se termină cu acelaşi cuvânt "plânge"...apoi s-a jucat cu versul alb.
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
Tot el ne-a învăţat cum se zboară ...
Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor.
Şi acesta e zborul.
Eu ...l-am "descoperit" târziu, îl ştiam , trecusem pe lângă el , însă nu-l înţelesesem. Acum , privesc totul altfel , am învăţat să caut înţelesul ascuns..sau mai bine zis, el m-a învăţat să-l văd. Şi pentru asta îi multumesc marelui Nichita Stănescu , care azi ar fi împlinit 82 de ani .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu